Andrei Partoş
Ediţia conţine secvenţe audio din emisiunea „Psihologul muzical” din 19 ianuarie 2008, avându-l invitat pe Ioan Gyuri Pascu. Emisiunea a fost difuzată la Radio România Actualităţi.
Sursa pentru fişierele audio: Radio România Actualităţi
Mi-e dor de el, de cântările lui, de urările lui de ziua mea. Mi-e dor să merg la teatru și să-l văd pe scenă.
Îi mulţumesc că nu ne uită și ne salută din câte un curcubeu superb când avem nevoie de puţină culoare prin viețile noastre gri. La mulţi ani eterni, Gyuri!
Pentru mine Gyuri a fost o revelaţie. La unul din concertele lui am descoperit un om care se bucura împreună cu tine de cântare, care te accepta în sufletul lui și te susținea şi te lăsa să îl susţii şi tu. Şi dincolo de toate, un artist complet conştient de valoarea lui, bucuros că este aici împreună cu noi. Şi când a decis că este suficient, a plecat.
Azi este 31 august, naşterea unui suflet care a acceptat să împărtășească cu noi lumina bucuria MUZICA. Mulţumesc, Gyuri! Mulţumesc, Daniela!
Autor: Clara Margineanu
Pare că toată lumea îl cunoaşte. Pare că toată lumea îl iubeşte. Pentru că e vesel, mereu binedispus, numai zâmbet şi şotii, întruchipează personaje memorabile la televiziuni şi în filme. Ioan Gyuri Pascu.
L-am văzut pe strada mea, ieşind dintr-o florărie cu un buchet imens, multicolor, putând în braţe frăgezime şi parfum. Am zâmbit frumuseţii din gestul său. Pe Gyuri, l-am întâlnit anul trecut, la un eveniment folk, pe malul Dunării. Lansa albumul ,,Electromagnetic love” şi volumul de versuri ,,Viaţă, adevăr, lumină”. Discul l-am ascultat când mi-era bine şi când mi-era greu, descoperind târziu, în Gyuri Pascu, o forţă năucitoare de a transforma realitatea în splendoare de cântec, de a exorciza spaimele şi înfrângerile prin ardere de tot şi iubire. ,,E doar lumiiiină, doar adevărul!” incantează până la stele şi atunci, auzi cum înfloresc magnoliile. ,,E la modă să zici că iubirea e calea spre zbor/ Că fericirea-i ascunsă undeva între dorinţă şi dor/ Că suferinţa-i talentul de-a plânge ascuns, în cânt de poet/ Că bucuia de-a fi este un vodevil desuet/. Dar adevărul. E doar lumină.” Părea un fel de halucinaţie, atunci când, ascultându-l pe Gyuri, căpătam brusc o altă vibraţie. Acelaşi Gyuri care îmi spunea de mult, dintr-o casetă audio: ,,Mi-am luat colac/ Să vezi acuma/ Cum devine viaţa un fleac…”
Am citit atunci, ,,Viaţă, adevăr, lumină”, o carte splendidă, o carte obiect care te mângâie la atingere, o carte album, cu fotografii impecabile. Citez din memorie: ,,Cântecele frumoase ale oamenilor/ sunt doar borne pe drumul către/ Lumina cea nemişcată/ şi a toate mişcătoare”:
A trecut un an şi am ajuns, în aceeaşi Tabără Folk, după ce lansarea noului volum semnat Gyuri Pascu avusese loc. Fatalitate. Într-o seară, la o masă de lemn, am simţit o adiere deasupra braţului stâng. Gyuri mi-a aşezat cartea lângă pahar şi a plecat înainte să îi spun ,,mulţumesc!”. Cu aceeaşi discreţie cu care îşi poartă prin lume sclipirea de divinitate şi adâncul de melancolie. O profunzime smulsă din inima lumii. ,,Purtătorul de cuvinte” este volumul său recent, apărut la Editura ,,Cartea Daath Publishing Hause”, deschis cititorilor cu un motto în care autorul nu îşi dezminte latura ludică: ,,Consumul excesiv de gânduri dăunează grav seninătăţii”. Lectura cărţii, dintr-o suflare, mi-a oferit bucuria mirată a adevărului că sunt printre noi poeţi autentici, poeţi născuţi nu făcuţi, pe care îngerii îi ţin de mână în timp ce unii dintre ei, poeţii lumii, ne fac să râdem. Probabil că Gyuri Pascu ne-a făcut să râdem şi pentru a ne vedea, preţ de o clipă, fericiţi. Umorul este parte a substanţei sale genetice, fără îndoială, umorul, poanta, ironia, comicul de situaţie îl definesc. Dar oare fiinţa sa nu face explozie, uneori, de atâtea lacrimi devenite fulger? Dacă explodează, se întâmplă în versuri, ca acestea: ,,Doamne, de prea mult nu-ţi cer, / Aş vrea să fiu în continuare de folos/ Omului de jos/ Să-i fiu alinare/ Când nădejde nu are/ Când e pierdut şi-mpovărat/, Când Ceru-i pare-ntunecat/ Şi să Te vadă când îi e greu! Atuncea Bunul Dumnezeu/ Îl făcu curcubeu!”
Îl văd pe Ioan Gyuri Pascu intrând în scenă, în aplauzele spectactorilor, în componenţa Grupului ,,Divertis”. Îl aud incendiind publicul, cântând alături de Teo Boar şi Vlady Knejevici. Îl citesc în linişte: ,,Dacă ştiam atunci/ Să te iubesc/ Cum te iubesc acum,/ Mă făceam una cu florile pe care,/ Atât de rar ţi le-am dăruit.” Se pare că aceste ipostaze, aparent contradictorii, care îl definesc stârnesc confuzii în rândul fanilor. Ioan Gyuri Pascu are un poem numit: ,,Ce-am fost şi ce-am ajuns”, în care un personaj colectiv îi spune: ,,Eu, care ziceam că te ador!/ Nici nu mai apari la televizor/ Ce mişto erau serile de la Costineşti!/ Acu eşti superior, ne abureşti!” .
Gyuri Pascu a trecut prin încercări limită. L-a adulmecat neantul, a cunoscut suferinţa din boală şi singurătate, a văzut graniţa dintre lumi. Slavă Cerului! că a ieşit din toate, atunci însângerat, acum învingător. Este printre noi, ne zâmbeşte, ne scrie cărţi. Mi-a spus în singura conversaţie telefonică pe care am avut-o că ştie exact de ce a trebuit să treacă prin ce a trecut, că ştie cauzele care au dus la zbuciumul biografiei sale. Probabil ştie şi că timpul de pe scenă trece, odată cu noi. Rămân benzile magnetice, cântecele, poemele, cărţile. Rămân speranţele şi iubirile sale, pe care ni le dăruieşte! Cred că ar trebui să îi mulţumim pentru toate acestea.
https://jurnalul.ro/cultura/carte/ioan-gyuri-pascu-si-arderea-sa-spre-lumina-676312.html
Primul LP
Precedat de apariţia “jumătăţii de casetă” intitulate “Ar putea fi” în toamna lui 1992, o casetă ce conţinea 7 dintre compoziţiile lui Ioan Gyuri Pascu, “Mixed Grill” este primul său album integral şi prima producţie a brusc devenitei “prima casă de discuri independentă din România”.
Albumul apare la mai puţin de un an, lansându-se la Magazinul Muzica din Bucureşti în data de 13 aprilie 1993. Şi dacă directorul magazinului acceptase cu destulă rezervă să primească spre vânzare 250 de casete, la scurt timp după terminarea evenimentului este nevoit să sune insistent şi să ceară o suplimentare de minimum 250 de casete de teamă că marile geamuri ale magazinului ar putea fi distruse de sutele de oameni aşezaţi la coadă. Nu se aştepta la o asemenea situaţie, cu toate că Gyuri Pascu îl rugase să primească măcar 500 de casete.
“Mixed Grill” devine “cel mai bine vândut album de muzică românească al anului 1993, primul tiraj, editat pe disc vinil (500 de discuri) şi casete audio (3000), epuizându-se în mai puţin de două luni de la lansare.
Pentru anul 1993, cînd muzica românească nu numai că nu se prea difuza la radio, dar se şi vindea extrem de greu, a fost un mare succes. Marile hit-uri precum “Ţara arde, babele se piaptănă”, “It’s over” – duet cu Monica Anghel, “Nu-i bai” au figurat pe primele locuri în topurile radiourilor. La finalul anului 1993, Radio Contact îi acordă lui Ioan Gyuri Pascu premiul “Compozitorul Anului 1993” şi continuă să pătreze în playlisturile sale acest album.
Dedicaţia cantautorului, tipărită pe coperta discului vinil, spune aşa:
“Dedic acest album iubirii Omului de către Om. Am învăţat să iubesc viaţa aşa cum este de la mama mea, de la sora mea, Maria şi de la fratele meu Joszi, care sunt mereu cu mine, de la tata şi de la sora mea Kati, care trupeşte nu mai sunt cu mine.
Cu Dana m-am reaprins, cu Divertis m-am înălţat.
Lor şi tuturor celor care mă iubesc li se dedică această fărâmă de suflet şi…
Ioan Gyuri Pascu”
Înregistrat în Studioul Migas Real Compact, primul studio de înregistrări privat din România, sub bagheta inginerului de sunet şi mixaje (pe lângă celelalte calităţi ale compozitorului, orchestratorului şi chitaristului) Adrian Ordean, “Mixed Grill” cuprinde 10 compoziţii şi ne permite să observăm mai multe aspecte ale complexei personalităţi ale lui Ioan Gyuri Pascu.
Instrumentiştii Vlady Cnejevici – claviaturi, Sorin Tănase “Pupe”- aranjament şi programări drum-machine, Teo Boar – chitară electrică (piesele 1,4,6,8,9,10) şi chitară acustică (4,5) se alătură proiectului. Invitaţii speciali, Marius Mihalache la ţambal pentru piesa “Ţara arde, babele se piaptănă”, Monica Anghel, voce, pentru piesa “It’s over” (5) şi saxofonistul Cristian Soleanu pentru piesele “It’s over”(5) şi “O hârtie pe birou” (10) aduc un plus de strălucire acestui proiect nemaivăzut, nemaiîntâlnit.
Ioan Gyuri Pascu înregistrează chitara electrică pentru piesele “Ţara arde” (2), “Alerg printre stele” (7), “Nu-i bai” (8), chitara acustică la piesele “Am o soră-n Trinidad” (1), “Alerg printre stele” (7) , “I’m Happy” (9) şi, bineînţeles, vocile.
Muzica şi textele îi aparţin, aşa cum vom regăsi în fiecare dintre albumele ce vor urma lui “Mixed Grill”.
„Reprezentaţia din 14 iunie a fost dedicată prietenilor şi sponsorilor care ne-au susţinut în tot acest timp, adică un an şi jumătate de când Teatrul Spiritual a debutat cu primul spectacol, Eternul Spectator, în 17 decembrie 2014. Vă mulţumim dragi spectatori-prieteni-sponsori! Cu inima şi cu sufletul vă mulţumim! Pentru tot! Vă mulţumim şi pentru aplauzele prelungite, vă mulţumim pentru aprecieri şi pentru onestitate!
Mes, cea de-a cincea producţie a Teatrului Spiritual, propune aceeaşi temă (ca şi celelalte spectacole, cea a iubirii, bineînţeles. (Ce altceva ar putea fi “pentru suflet”? ) Putem uita de răul lumii, putem îndrepta ochiul acuzator astfel întărindu-i realitatea, ne putem preface că uităm de el sau îl putem privi până-n prăsele, până acolo unde răul doare. Iar durerea se vindecă cu şi prin iubire, cu-acea iubire pură, neatinsă de judecăţile lumii. Se pansează răul cu bucuria şi frumuseţea iubirii şi-aşa se poate vindeca. Nu ştim dacă există şi altă cale, noi pe asta o cunoaştem.” (Daniela Marin)
Revelion cu Dumnezeu (poem în proză realistă pentru două personaje ireale)
Personaje:
El: Ioan Gyuri Pascu
Ea: Daniela Marin
S-a jucat de numai două ori, în luna aprilie 2016. Am făcut acest text şi l-am pus într-o mare viteză în scenă doar pentru a strânge bani pentru următorul spectacol, “Mes”, pe care aveam năzuinţa să-l prezentăm în avantpremieră până la sfârşitul lunii iunie. Gyuri juca rolul Mes.
La a doua înfăţişare a “Revelionului”, am înţeles de ce nu trebuia să rămână doar o amintire într-un sertar. Am avut vreo 10-12 spectatori în sala Teatrului de Artă Bucureşti., Printre aceştia, o doamnă venită din Germania, unde locuia de mulţi ani. La finalul spectacolului, ne-a povestit cum ajunsese dumneaei spectatoarea noastră. Dorindu-şi să afle ce se mai întâmplă în teatrul din România şi fără să ceară recomandări de la prieteni, a citit în revista Zile şi nopţi (cred), anunţul despre spectacolul nostru. Cum nu auzise nici de Teatrul de Artă Bucureşti, a ales să vadă un spectacol al acestui teatru necunoscut.
Multă bucurie ne-a adus această spectatoare. Cuvintele sale ne-au dăruit mai mult decât puterea de a continua. Ne-au dăruit certitudinea că piesele noastre ajută oamenii să se înţeleagă, să-şi găsească răspunsuri, să se vindece măcar de-o parte din sfărâmările existenţiale chiar atunci, pe loc, chiar în timpul spectacolului. “De-aş fi văzut această piesă în urmă cu 20 de ani!…” a început spectatoarea noastră conversaţia la finalul spectacolului. Asta după ce ne întrebase cine suntem noi.
Am rămas de vorbă atât cât ne-a permis respectul pentru timpul petrecut peste program al regizorului tehnic. “Trebuie să vă faceţi cumva cunoscuţi. Dacă astfel de piese faceţi, trebuie neapărat.”
Aceea a fost şi ultima reprezentaţie. Am intrat în foc continuu în producţia lui Mes.
Autocronică la un mic spectacol
De obicei, cronica unui spectacol e făcută de un specialist care găseste în text şi în joc metafore, simboluri, înţelesuri la care realizatorii, poate, nici nu s-au gândit ori caută nodurile din papura spectacolului, pe care le aştern, cu aplomb, pe hârtie.
Eu n-o să fac nici una , nici alta, ci o să vă spun de ce îmi place mie să joc în spectacolul „Revelion cu Dumnezeu”.
În mod firesc, un spectacol în două personaje îţi dă posibilitatea de a avea un rol consistent, bogat în replici, trăiri, nuanţe. Dar, motivul principal pentru care îmi place să joc în acest spectacol este acela că, toate întrebările pe care personajul meu şi le pune, mi le-am pus şi eu, de multe ori în viaţa mea de zi cu zi. Şi am găsit fel şi fel de răspunsuri, am creat tot felul de justificări pentru gândurile şi pentru faptele mele.
Mi-au trebuit mulţi ani ca să-mi dau seama că, de fapt, nu există întrebări fără răspuns, nu există nicio întrebare fără răspuns (am şi scris pe blogu’ ăsta un articolaş cu acest titlu). Şi „nu ştiu” e un răspuns.
Mi-au trebuit mulţi ani să înţeleg că toate întrebările sunt puse, cum e şi firesc, de minte şi, din păcate, majoritatea răspunsurilor sunt date tot de minte! Şi, astfel, nu prea avem cum să ieşim din labirint!
E nevoie de acele câteva raspunsuri venite din meta-minte, de acele gânduri negândite, cum le spun eu, pentru a sparge tipare.
De aceea, e adecvat să dăm, mai ades, întrebărilor noastre un iz retoric, să nu aşteptăm un răspuns imediat, ci doar să fim atenţi. CONŞTIENT ATENŢI la tot ceea ce se întâmplă în noi şi în jurul nostru. Uneori răspunsurile vin de la un film, un vers, un cântec, un om întâlnit „întâmplător”, de la o experienţă mai puternică.
De altfel, experienţa înţeleasă e cea mai bună şcoală spirituală (să nu se supere coach-ii de dezvoltare personală).
Poţi chiar „cuantifica” nivelul de evoluţie spirituală în funcţie de întrebări. Cu cât mai puţine întrebări ai, cu atât mai evoluat spiritual eşti. ( Vorbesc de cei cu o inteligenţă şi o dreaptă măsură.)
Multora ni se promite iluminarea (în zece, douăzeci, patruzeci de paşi). Eu zic: un om iluminat nu mai are întrebări.
Oh, dar am divagat şi eu voiam doar sa vă spun de ce îmi place să joc în spectacolul „ Revelion cu Dumnezeu” al Teatrului Spiritual.
Pentru că şi eu, ca şi personajul din piesă, m-am rătacit, adesea în Labirintul Întrebărilor!
Mulţumesc pentru răbdare şi spor în diminuarea listei de întrebări!
Ioan Gyuri Pascu, 10 mai 2016
Un scenariu alcătuit din cuvintele publicate în cele cinci cărţi, din versurile cântecelor lui Ioan Gyuri Pascu. Pornind de la ideea unei repetiţii pentru un viitor spectacol, parcurgem texte poetice şi filozofice, întrepătrunse de melodiile de pe noul, la vremea aceea, album muzical intitulat chiar Casa Inimii.
Din păcate, spectacolul a avut o singură reprezentaţie pe care nu am înregistrat-o video. Avem câteva fragmente din repetiţii.
Muzica: Ioan Gyuri Pascu