Mes

„Reprezentaţia din 14 iunie a fost dedicată prietenilor şi sponsorilor care ne-au susţinut în tot acest timp, adică un an şi jumătate de când Teatrul Spiritual a debutat cu primul spectacol, Eternul Spectator, în 17 decembrie 2014. Vă mulţumim dragi spectatori-prieteni-sponsori! Cu inima şi cu sufletul vă mulţumim! Pentru tot! Vă mulţumim şi pentru aplauzele prelungite, vă mulţumim pentru aprecieri şi pentru onestitate!

Mes, cea de-a cincea producţie a Teatrului Spiritual, propune aceeaşi temă (ca şi celelalte spectacole, cea a iubirii, bineînţeles. (Ce altceva ar putea fi “pentru suflet”? ) Putem uita de răul lumii, putem îndrepta ochiul acuzator astfel întărindu-i realitatea, ne putem preface că uităm de el sau îl putem privi până-n prăsele, până acolo unde răul doare. Iar durerea se vindecă cu şi prin iubire, cu-acea iubire pură, neatinsă de judecăţile lumii. Se pansează răul cu bucuria şi frumuseţea iubirii şi-aşa se poate vindeca. Nu ştim dacă există şi altă cale, noi pe asta o cunoaştem.” (Daniela Marin)

Revelion cu Dumnezeu

Revelion cu Dumnezeu (poem în proză realistă pentru două personaje ireale)

Personaje:

El: Ioan Gyuri Pascu

Ea: Daniela Marin

S-a jucat de numai două ori, în luna aprilie 2016. Am făcut acest text şi l-am pus într-o mare viteză în scenă doar pentru a strânge bani pentru următorul spectacol, “Mes”, pe care aveam năzuinţa să-l prezentăm în avantpremieră până la sfârşitul lunii iunie. Gyuri juca rolul Mes.

La a doua înfăţişare a “Revelionului”, am înţeles de ce nu trebuia să rămână doar o amintire într-un sertar. Am avut vreo 10-12 spectatori în sala Teatrului de Artă Bucureşti., Printre aceştia, o doamnă venită din Germania, unde locuia de mulţi ani. La finalul spectacolului, ne-a povestit cum ajunsese dumneaei spectatoarea noastră.  Dorindu-şi să afle ce se mai întâmplă în teatrul din România şi fără să ceară recomandări de la prieteni, a citit în revista Zile şi nopţi (cred), anunţul despre spectacolul nostru. Cum nu auzise nici de Teatrul de Artă Bucureşti, a ales să vadă un spectacol al acestui teatru necunoscut.  

Multă bucurie ne-a adus această spectatoare. Cuvintele sale ne-au dăruit mai mult decât puterea de a continua. Ne-au dăruit certitudinea că piesele noastre ajută oamenii să se înţeleagă, să-şi găsească răspunsuri, să se vindece măcar de-o parte din sfărâmările existenţiale chiar atunci, pe loc, chiar în timpul spectacolului. “De-aş fi văzut această piesă în urmă cu 20 de ani!…” a început spectatoarea noastră conversaţia  la finalul spectacolului. Asta după ce ne întrebase cine suntem noi.

Am rămas de vorbă atât cât ne-a permis respectul pentru timpul petrecut peste program al regizorului tehnic. “Trebuie să vă faceţi cumva cunoscuţi. Dacă astfel de piese faceţi, trebuie neapărat.”

Aceea a fost şi ultima reprezentaţie.  Am intrat în foc continuu în producţia lui Mes.

Autocronică la un mic spectacol

De obicei, cronica unui spectacol e făcută de un specialist care găseste în text şi în joc metafore, simboluri, înţelesuri la care realizatorii, poate, nici nu s-au gândit ori caută nodurile din papura spectacolului, pe care le aştern, cu aplomb, pe hârtie.

Eu n-o să fac nici una , nici alta, ci o să vă spun de ce îmi place mie să joc în spectacolul „Revelion cu Dumnezeu”.

În mod firesc, un spectacol în două personaje îţi dă posibilitatea de a avea un rol consistent, bogat în replici, trăiri, nuanţe. Dar, motivul principal pentru care îmi place să joc în acest spectacol este acela că, toate întrebările pe care personajul meu şi le pune, mi le-am pus şi eu, de multe ori în viaţa mea de zi cu zi. Şi am găsit fel şi fel de răspunsuri, am creat tot felul de justificări pentru gândurile şi pentru faptele mele.

Mi-au trebuit mulţi ani ca să-mi dau seama că, de fapt, nu există întrebări fără răspuns, nu există nicio întrebare fără răspuns (am şi scris pe blogu’ ăsta un articolaş cu acest titlu). Şi „nu ştiu” e un răspuns.

Mi-au trebuit mulţi ani să înţeleg că toate întrebările sunt puse, cum e şi firesc, de minte şi, din păcate, majoritatea răspunsurilor sunt date tot de minte! Şi, astfel, nu prea avem cum să ieşim din labirint!

E nevoie de acele câteva raspunsuri venite din meta-minte, de acele gânduri negândite, cum le spun eu, pentru a sparge tipare.

De aceea, e adecvat să dăm, mai ades, întrebărilor noastre un iz retoric, să nu aşteptăm un răspuns imediat, ci doar să fim atenţi. CONŞTIENT ATENŢI la tot ceea ce se întâmplă în noi şi în jurul nostru. Uneori răspunsurile vin de la un film, un vers, un cântec, un om întâlnit „întâmplător”, de la o experienţă mai puternică.

De altfel, experienţa înţeleasă e cea mai bună şcoală spirituală (să nu se supere coach-ii de dezvoltare personală).

Poţi chiar „cuantifica” nivelul de evoluţie spirituală în funcţie de întrebări. Cu cât  mai puţine întrebări ai, cu atât mai evoluat spiritual eşti. ( Vorbesc de cei cu o inteligenţă şi o dreaptă măsură.)

Multora ni se promite iluminarea (în zece, douăzeci, patruzeci de paşi). Eu zic: un om iluminat nu mai are întrebări.

Oh, dar am divagat şi eu voiam doar sa vă spun de ce îmi place să joc în spectacolul „ Revelion cu Dumnezeu” al Teatrului Spiritual.

Pentru că şi eu, ca şi personajul din piesă, m-am rătacit, adesea în Labirintul Întrebărilor!

Mulţumesc pentru răbdare şi spor în diminuarea listei de întrebări!

Ioan Gyuri Pascu, 10 mai 2016

Repetiţie în Casa Inimii

Un scenariu alcătuit din cuvintele publicate în cele cinci cărţi, din versurile cântecelor lui Ioan Gyuri Pascu. Pornind de la ideea unei repetiţii pentru un viitor spectacol, parcurgem texte poetice şi filozofice, întrepătrunse de melodiile de pe noul, la vremea aceea,  album muzical intitulat chiar Casa Inimii.

Din păcate, spectacolul a avut o singură reprezentaţie pe care nu am înregistrat-o video. Avem câteva fragmente din repetiţii.

Muzica: Ioan Gyuri Pascu

4×4 personaje

Piesă în 4 tablouri şi 16 personaje interpretate de 4 actori: Ioana Ancea, Alice Nicolae, Andrei Roşu, Ioan Gyuri Pascu

Între comedia şi tristeţea lumii, ne jucăm de-a viaţa ori de-a teatrul. Sau trăim teatrul odată cu viaţa.

Un spectacol foarte bine primit de public, atât în ţară, cât şi în Canada.

Rolurile interpretate de Ioan Gyuri Pascu sunt:

Tatăl (Tabloul 1), Actorul (Tabloul 2), Regizorul (Tabloul 3), Luministul (Tabloul 4)

Muzica: Ioan Gyuri Pascu

„De puţine ori mi s-a intâmplat să mă bucur atât de tare pentru realizarea unui proiect, ca în cazul spectacolului „4×4 personaje”!

Nu sunt ipocrit să spun că nu m-am bucurat şi pentru mine, pentru ocazia de a da viaţă unui număr de 4 personaje în acelaşi spectacol! (Mi s-a mai întâmplat ceva asemanator, în 1986, la Cluj, când am jucat 5 roluri într-un spectacol Caragiale).

Dar, cel mai mult m-am bucurat pentru colegii de echipă: pentru autoarea si regizoarea spectacolului, Daniela Marin, care, iată, îşi implineşte (niţelus cam târziu) nişte vise luminoase şi pentru cei trei actori tineri – Ioana Ancea, Alice Nicolae şi Andrei Roşu, care, prin acest spectacol, sunt convins că şi-au sporit încrederea în darurile lor, ducând 4 roluri grele şi profunde, într-o piesă necunoscută publicului larg, cu forţa  sincerităţii, a emoţiei autentice!

Mă bucură, îndeobşte, lucrul ce se leapădă de condiţional optativ, lucrul de indicativ prezent al verbelor A FI, A VREA, A FACE!

Mă bucură nespus ajutorul unor oameni de dincolo de scenă: Irina Gănescu şi Andrei Bănescu – pictura şi grafica, Iolanda şi Ionel Mihai – croitorie şi tâmplărie, Octav Cobilanschi – panouri şi electrică, Nicu Vlăsceanu – foto – video, Eugen – lumini , Costi – sunet.

Totul a plecat de la un autor, 4 actori şi trei verbe:

A FI talentat, încrezător, răbdător şi iubitor de sine şi de oameni.

A VREA să rostesti Adevăr cu ajutorul frumoasei iluzii care este Teatrul! Să atingi inimi care vor să fie atinse! Să deschizi minţi care vor sa fie deschise! Să deschizi uşa IUBIRII cu fiecare cuvânt rostit pe scenă!

A FACE totul posibil, indiferent de obstacole!

Ce poate fi mai frumos pentru un artist dacă nu să trăiască asemenea momente pentru care cuvintele sunt palid tălmaci, într-o seară de toamnă, pe o scenă mică, cu ocazia unui spectacol numit, atât de simplu şi de banal:

4×4 personaje!”

Ioan Gyuri Pascu, 20 octombrie 2015


În Bucureşti, spectacolele Teatrului Spiritual au fost găzduite de Teatrul de Artă Bucureşti.

Aproape trei sferturi din această piesă se regăsesc în montajul de mai sus, fiind preluate din spectacole diferite şi, mai cu seamă, din chiar ultima reprezentaţie, cea din 23 septembrie 2016.