poezie Archives - Ioan Gyuri Pascu

Autor: Clara Margineanu

Pare că toată lumea îl cunoaşte. Pare că toată lumea îl iubeşte. Pentru că e vesel, mereu binedispus, numai zâmbet şi şotii, întruchipează personaje memorabile la televiziuni şi în filme. Ioan Gyuri Pascu.

L-am văzut pe strada mea, ieşind dintr-o florărie cu un buchet imens, multicolor, putând în braţe frăgezime şi parfum. Am zâmbit frumuseţii din gestul său. Pe Gyuri, l-am întâlnit anul trecut, la un eveniment folk, pe malul Dunării. Lansa albumul ,,Electromagnetic love” şi volumul de versuri ,,Viaţă, adevăr, lumină”. Discul l-am ascultat când mi-era bine şi când mi-era greu, descoperind târziu, în Gyuri Pascu, o forţă năucitoare de a transforma realitatea în splendoare de cântec, de a exorciza spaimele şi înfrângerile prin ardere de tot şi iubire. ,,E doar lumiiiină, doar adevărul!” incantează până la stele şi atunci, auzi cum înfloresc magnoliile. ,,E la modă să zici că iubirea e calea spre zbor/ Că fericirea-i ascunsă undeva între dorinţă şi dor/ Că suferinţa-i talentul de-a plânge ascuns, în cânt de poet/ Că bucuia de-a fi este un vodevil desuet/. Dar adevărul. E doar lumină.” Părea un fel de halucinaţie, atunci când, ascultându-l pe Gyuri, căpătam brusc o altă vibraţie. Acelaşi Gyuri care îmi spunea de mult, dintr-o casetă audio: ,,Mi-am luat colac/ Să vezi acuma/ Cum devine viaţa un fleac…”

Am citit atunci, ,,Viaţă, adevăr, lumină”, o carte splendidă, o carte obiect care te mângâie la atingere, o carte album, cu fotografii impecabile. Citez din memorie: ,,Cântecele frumoase ale oamenilor/ sunt doar borne pe drumul către/ Lumina cea nemişcată/ şi a toate mişcătoare”:

A trecut un an şi am ajuns, în aceeaşi Tabără Folk, după ce lansarea noului volum semnat Gyuri Pascu avusese loc. Fatalitate. Într-o seară, la o masă de lemn, am simţit o adiere deasupra braţului stâng. Gyuri mi-a aşezat cartea lângă pahar şi a plecat înainte să îi spun ,,mulţumesc!”. Cu aceeaşi discreţie cu care îşi poartă prin lume sclipirea de divinitate şi adâncul de melancolie. O profunzime smulsă din inima lumii. ,,Purtătorul de cuvinte” este volumul său recent, apărut la Editura ,,Cartea Daath Publishing Hause”, deschis cititorilor cu un motto în care autorul nu îşi dezminte latura ludică: ,,Consumul excesiv de gânduri dăunează grav seninătăţii”. Lectura cărţii, dintr-o suflare, mi-a oferit bucuria mirată a adevărului că sunt printre noi poeţi autentici, poeţi născuţi nu făcuţi, pe care îngerii îi ţin de mână în timp ce unii dintre ei, poeţii lumii, ne fac să râdem. Probabil că Gyuri Pascu ne-a făcut să râdem şi pentru a ne vedea, preţ de o clipă, fericiţi. Umorul este parte a substanţei sale genetice, fără îndoială, umorul, poanta, ironia, comicul de situaţie îl definesc. Dar oare fiinţa sa nu face explozie, uneori, de atâtea lacrimi devenite fulger? Dacă explodează, se întâmplă în versuri, ca acestea: ,,Doamne, de prea mult nu-ţi cer, / Aş vrea să fiu în continuare de folos/ Omului de jos/ Să-i fiu alinare/ Când nădejde nu are/ Când e pierdut şi-mpovărat/, Când Ceru-i pare-ntunecat/ Şi să Te vadă când îi e greu! Atuncea Bunul Dumnezeu/ Îl făcu curcubeu!”

Îl văd pe Ioan Gyuri Pascu intrând în scenă, în aplauzele spectactorilor, în componenţa Grupului ,,Divertis”. Îl aud incendiind publicul, cântând alături de Teo Boar şi Vlady Knejevici. Îl citesc în linişte: ,,Dacă ştiam atunci/ Să te iubesc/ Cum te iubesc acum,/ Mă făceam una cu florile pe care,/ Atât de rar ţi le-am dăruit.” Se pare că aceste ipostaze, aparent contradictorii, care îl definesc stârnesc confuzii în rândul fanilor. Ioan Gyuri Pascu are un poem numit: ,,Ce-am fost şi ce-am ajuns”, în care un personaj colectiv îi spune: ,,Eu, care ziceam că te ador!/ Nici nu mai apari la televizor/ Ce mişto erau serile de la Costineşti!/ Acu eşti superior, ne abureşti!” .

Gyuri Pascu a trecut prin încercări limită. L-a adulmecat neantul, a cunoscut suferinţa din boală şi singurătate, a văzut graniţa dintre lumi. Slavă Cerului! că a ieşit din toate, atunci însângerat, acum învingător. Este printre noi, ne zâmbeşte, ne scrie cărţi. Mi-a spus în singura conversaţie telefonică pe care am avut-o că ştie exact de ce a trebuit să treacă prin ce a trecut, că ştie cauzele care au dus la zbuciumul biografiei sale. Probabil ştie şi că timpul de pe scenă trece, odată cu noi. Rămân benzile magnetice, cântecele, poemele, cărţile. Rămân speranţele şi iubirile sale, pe care ni le dăruieşte! Cred că ar trebui să îi mulţumim pentru toate acestea.

https://jurnalul.ro/cultura/carte/ioan-gyuri-pascu-si-arderea-sa-spre-lumina-676312.html

Îmi este dificil să vorbesc la timpul trecut despre Ioan Gyuri Pascu, un artist pe care l-am simţit atât de aproape de sufletul meu în întreaga mea copilărie şi adolescenţă!

Nu am făcut cunoştinţă în realitate niciodată, cu toate că, la un moment dat, ne-am intersectat la un spectacol în care am urcat amândoi, pe rând însă, pe scenă.

Nu am făcut cunoştinţă niciodată, cu toate că, din punct de vedere artistic, ne-am întâlnit, în sensul că eu, în calitate de solist vocal al grupurilor Pact, Schimbul 3 şi Compact B, am cântat deseori cântece compuse de Adi Ordean pe versurile lui Ioan Gyuri Pascu („Toamna în sufletul meu”, Zilele”, „Nu mă-ntorc din drum”,”Hoinarul”).

Nu am făcut cunoştinţă, dar asta nu înseamna că, în copilăria mea, atunci când începusem să vizez la o carieră artistică, nu îmi imaginam deseori, ascultând albumul Mixed Grill, că sunt şi eu prezent acolo în studio.

Fac parte din generaţia care abia începea să priceapă ceva din frumuseţea vieţii în anii în care Ioan Gyuri Pascu era în plină ascensiune cu cel mai bun grup umoristic pe care l-a avut vreodată Romania: Divertis. Cred că pentru toată suflarea românească a acelor ani, calităţile de muzician şi de textier ale sale au fost o mare surpriză, şi încă una foarte plăcută. Poate că, totodată, această multifuncţionalitate a lui , la parametri maximi pe toate planurile, a reprezentat cumva şi o piedică în drumul către succesul meritat pe plan muzical, fiindcă unii promotori de muzică l-au tratat doar ca pe un umorist care cântă, ceea ce a fost o mare nedreptate având în vedere calitatea creaţiei lui Ioan Gyuri Pascu.

Deseori m-am gândit că dacă un cântec precum „It’s over”, compus, muzică şi text de acest mare artist, ar fi luat naştere în Anglia sau în Statele Unite, ar fi atins cu brio succesul unor hituri muzicale internaţionale de acelaşi gen din vremurile respective! Sună ciudat poate, dar am convingerea că acel cântec nu este cu nimic mai prejos atât din punct de vedere muzical cât şi din punct de vedere al mesajului decât , spre exemplu, „Everything I do I do it for you” al lui Bryan Adams (una din cele mai în vogă balade ale vremurilor respective). Acelaşi lucru se poate spune si despre „Visând iubire”, „Ţine tu luna” şi exemplele pot continua.

Am folosit mai sus termenul de textier, dar cred că Ioan Gyuri Pascu a fost mai degrabă poet. Versurile sale sunt o adevărată poezie şi, mai mult decât atât şi mai important decât orice, mi se pare faptul că există în mod categoric un stil Ioan Gyuri Pascu. Textele sale, indiferent că sunt scrise pentru propriile cântece sau pentru cântece a căror muzică este semnată de alţi autori, au acel ceva care te face să spui „versurile astea sunt sigur compuse de Ioan Gyuri Pascu”.

Întotdeauna am zis că noi, artistii, suntem suma a ceea ce ascultăm. În ceea ce mă priveşte, consider că Ioan Gyuri Pascu a avut şi are în continuare o influenţă în dezvoltarea mea ca artist.

Nu am făcut cunoştinţă niciodată, am ratat ocazia la acel concert de care aminteam mai sus din simplul motiv că nu am vrut să îl deranjez şi, totodată, fiindcă nici nu mi-am pus o clipă problema că va pleca atât de repede dintre noi.

Nu am făcut cunoştinţă niciodată, însă am cântat cu unii dintre foştii săi colegi şi am înţeles că Ioan Gyuri Pascu era exact aşa cum mi-l imaginam: un adevărat artist, în cel mai pur şi frumos sens al cuvântului.

Nu am făcut cunoştinţă niciodată, însă am avut şansa să reorchestrez anul acesta şi să interpretez nişte cântece ale sale în cadrul festivalului HermannstadtFest. A fost un moment emoţionant şi vreau să le mulţumesc pe această cale minunatelor doamne Daniela Marin si Daniela Simionescu.

Ar mai fi multe de zis… Unii l-au considerat doar un actor, alţii doar un umorist, alţii doar un textier, alţii doar un compozitor. În realitate, Ioan Gyuri Pascu a fost şi rămâne, de fapt, un artist complet.

Am inceput prin a vă spune că imi e greu să vorbesc la timpul trecut despre Ioan Gyuri Pascu şi am realizat că nici nu trebuie, fiindcă el există în continuare, există prin ceea ce ne-a lăsat nouă moştenire, prin creaţia sa muzicală, prin versurile sale, prin excepţionalele roluri jucate cu atâta farmec alături de Divertis şi prin tot ceea ce a făcut pentru arta din România şi mai ales pentru iubitorii de frumos.

Dacă ar fi să îi pot adresa acum nişte cuvinte cred că ar fi suficient să ii zic atât: Mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut. Să fiţi convins că nu a fost nicicum în zadar!