Autor: root

Alexandra Băcăoanu

Publicat de de root în Testimoniale

Gyuri,

Sunt atât de multe lucruri care-mi trec prin minte, iar exerciţiul ăsta, să îmi imaginez că te am în faţa mea şi îţi vorbesc, mă emoţionează mult.

Vreau să ştii că îmi pare rău pentru că nu te-am înţeles şi nu te-am ascultat mereu. Au trecut anii şi multe din vorbele tale au avut ecou în mine şi-aşa am ajuns să le înţeleg.

Chiar dacă am fost departe, au fost destule momente când m-am gândit: ”Aici, Gyuri mi-ar fi zis asta!” Şi apoi mă linişteam, vorbele tale mă făceau să mă simt mai împăcată cu mine însămi şi cu viaţa.

Mi-e dor de cuvintele tale, mi-e dor de glumele tale, chiar acum mă gândesc că poate ai râde de ceea ce scriu acum, ştii că îmi plăcea când mă imitai şi râdeai de mine.

Nu cred că sunt prea bună să-mi exprim sentimentele, dar am vorbit de multe ori despre tine, mereu cu drag, mereu cu admiraţie şi cu părere de rău că am petrecut mult prea puţin timp împreună, dar chiar şi aşa, vei rămâne unul dintre oamenii care şi-au lăsat o amprentă asupra mea pentru totdeauna şi îţi sunt recunoscatoare pentru tot. 

Întâlnirea noastră nu a fost doar o întâlnire pentru scenă, a fost mult mai mult de atât…

Cu mult drag şi dor,

De la “cea mai lungă actriţă”

Pentru cel mai “scurt actor”!





Foto: Irina Maria Gănescu

Foto: Repetiţie pentru Eternul Spectator, decembrie 2014

Fotografii din spectacolul “Eternul Spectator”de Maria Ştefănescu



Din spectacolul  UNATC “Fundătura” după Azilul de Maxim Gorki, regia Mircea Rusu

Clement Ifrim

Publicat de de root în Testimoniale

“E greu să scrii ceva la timpul trecut despre Gyuri, el fiind prezent în gândurile şi simţămintele noastre ca şi cum ar fi la doi paşi de noi, acordându-şi chitara…

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a-l caracteriza pe Gyuri, fără ezitare aş zice “autentic” sau “adevărat”. E nevoie de mult curaj să te prezinţi lumii exact aşa cum eşti, nici mai mult, nici mai mai puţin, iar Gyuri ne-nvăţa cum să fim reali şi curajoşi, prin tot ceea ce era şi făcea, zi de zi, ceas de ceas.

Într-una din vizitele  lui în Seattle, concertând pentru comunitatea românească din zonă la acţiuni de strângere de fonduri pentru biserica ortodoxă “Sfinţii Trei Ierarhi” şi Centrul Cultural Românesc, Gyuri îşi pregătea programul în timp ce soţia mea pregătea cina, când, vine dintr-odată la noi zicând cu entuziasmul unui copil care-şi găsise jucăria preferată: “Vă gătesc eu un gulaş cum n-aţi mai gustat niciodată”. S-a pus imediat pe treabă şi a pus tot atâta pasiune în bucătărie cât în sala de concert, cu acelaşi zâmbet pe buze, cu toată inima, cu acceaşi bucurie interioară. Gyuri iubea viaţa, iubea tot ceea ce e frumos şi viu în lume. Gyuri nu putea fi fals, pentru că Gyuri iubea iubirea. Oriunde ar fi acum, Gyuri iubeşte iubirea. Şi nouă ne e dor de iubirea lui…

Mădălina Ignat

Publicat de de root în Testimoniale

Dragă Gyuri,

N-am vrut să scriu asta ca pe o scrisoare. Mi s-a părut puțin ridicol, căci chiar dacă aș ști unde ești, nu cred că la tine mai ajung scrisori. Dar cred în gânduri și în energii bune și sper ca astea să ajungă la tine cumva.

Azi dimineață m-am trezit plângând. Am plâns cu lacrimi mari și suspine, cum nu am mai făcut-o de mult. Am visat că reluam spectacolul nostru, tu nu erai acolo, dar noi repetam cântecele tale. Și muream de drag. Mă minunam de ce energie frumoasă are muzica pe care ai scris-o și de câți oameni ai adunat care se bucură să o cânte. Apoi Attila mi-a făcut un semn să încep Cântecul lui Bambi, am cântat primele versuri și m-am trezit plângând. De dor.

Mi-e dor de tine. Mi-e dor de cât erai de bun. De talentul tău, de sensibilitatea ta, de prietenia ta, de laudele tale spuse pe un ton atât de grav încât le luai drept fapte fără putință de tăgadă. De cum ne “certai”. De cum voiai de la noi perfecțiunea, dar ne iubeai și așa imperfecți. De lucrurile alea simple, dar rare, ca atunci când mi se făcea pielea de găină de câte ori ajungeam să cânt versul “Și nu te-ntreabă nimeni cât de singur te simți”.

Și dacă toate astea au ajuns la tine cumva, sper să ajungă și gândul meu de mulțumire. Mulțumesc că ai fost bun cu mine, că ai crezut că pot, că mi-ai dat roluri și cântece, și speranță, și bucurie. Tu mie mi-ai bucurat sufletul, Gyuri, și asta se întâmplă rar în viața omului.

Mulțumesc!

Fotografii de Mihaela Tolan
Fotografii din spectacolul „Mes”, iunie 2016

In pauza unei repetitii pentru spectacolul „Mes”.

Eternul Spectator

Publicat de de root în Actor

Eternul Spectator scenariu de Daniela Marin, după cartea NOI în secolul XXI, volumul 2, de Daria Gănescu şi Daniela Marin, 2014

rol – Personajul Albastru

Muzica: Ioan Gyuri Pascu

Fotografii de Maria Stefanescu

Fotografii de Maria Ştefănescu

Spectacolul s-a jucat în scena Teatrului de Artă Bucureşti între decembrie 2014 şi mai 2016.

„La facultate, la teoria literaturii, am înteles (şi cu mintea) caracterul iniţiatic al artei scrise, încă din cele mai vechi timpuri, de la Ghilgamesh şi Ulysse, până în zilele noastre.

Ca şi vieţuirea şi arta avea rol iniţiatic în devenirea spirituală. Acelaşi rol.

Am ajuns, apoi, la Calderon de la Barca si la Shakespeare pentru a înţelege că teatrul rosteşte adevăr cu ajutorul iluziei şi am înţeles că viaţa e teatru şi teatrul e viaţă. Şi am început să mă conştientizez ca actor şi spectator al vieţii mele. Am început să scriu cântece cu acţiunea în cer: ’Alerg printre stele” şi „Aşa departe cerul tău” – 1984. Înţelesesem deplin ceea ce ştiam de mic: că voi rosti şi făptui Adevăr cu ajutorul Artei!  Aşa cum Platon şi Socrate au făcut-o prin dialog, Pitagora prin numere. Există multe căi prin care Adevărul  şerpuitor prin iluzie se revelează.” Ioan Gyuri Pascu

extras din articolul:

Teatrul vietii in Viata Teatrului