root, Author at Ioan Gyuri Pascu

Patrick McMullan

Publicat de august 29, 2021august 31, 2021 de root în Testimoniale

I worked with Gyuri in the 1990s through well into this century. We played a mixture of his songs, my songs and some Irish songs which he dearly loved. He also added that there was a close connection between Ireland and Romania especially in the area of folk music.

Gyuri became a very close friend of mine and he was always a pleasure to work with. His enormous humour, his great voice and his superb musicianship always entertained audiences everywhere we played.

I used to really enjoy my visits to Bucharest where I stayed with his family. His former wife Daniela really made me feel at home and his beautiful daughter Iarina helped me try to learn Romanian.

I will never forget the warmth and Godliness of Gyuri’s friendship and his generosity.

I was totally sadened by his passing and I hope we can meet again in the next life!

Am lucrat cu Gyuri din anii 1990 până în acest secol. Am cântat împreună din melodiile sale, melodiile mele și câteva melodii irlandeze pe care le iubea. El a adăugat, de asemenea, că există o strânsă legătură între Irlanda și România, în special în zona muzicii populare.

Gyuri a devenit un prieten foarte apropiat al meu și a fost întotdeauna o plăcere să lucrez cu el. Umorul său enorm, vocea sa extraordinară și superbul talent muzical au distrat întotdeauna publicul de pretutindeni, oriunde cântam.

Îmi plăceau cu adevărat vizitele la București, unde am stat la ei acasă. Fosta lui soție, Daniela, m-a făcut să mă simt acasă și frumoasa lui fiică, Iarina, m-a ajutat să încerc să învăț limba română.

Nu voi uita niciodată căldura și starea de apropiere de Dumnezeu pe care le trăiam în această relaţie de prietenie cu Gyuri, nici generozitatea sa.

Am fost total întristat de plecarea lui și sper să ne putem întâlni din nou în viața următoare!

Brânduşa Curcăneanu

Publicat de august 29, 2021august 29, 2021 de root în Testimoniale

Era în toamna anului 1987 sau 1988… atît de mult timp a trecut şi memoriile sînt învăluite în ceaţă. Dar imaginea lui Gyuri este proeminentă, cum este şi ziua în care l-am cunoscut. Nu o voi uita niciodată.

Eram la căminul studenţesc din Cluj şi reflectam cum să abordez o chestiune personală cu colega mea de cameră. La un moment dat, o voce soprană şi o chitară au spart tăcerea înserării. “Hotel California” de Eagles, şi chitara solo răsunau în apus de soare, fiind amplificate de clădirile paralele.

Colega mea sare din pat, dechide fereastra şi exclamă: “Ia să vedem cine ne serenează.”

“Gyuri” strigă ea, “vino sus!” Gyuri pierduse locul la căminul de băieţi şi avea nevoie să stea undeva pentru două săptămîni, iar noi aveam două paturi libere în cameră.

Aşa l-am cunoscut pe Gyuri şi am devenit colegi de cameră, la caminul de fete.

Într-o zi a venit un prieten al colegei mele de cameră să îi ceară ţigări. Gyuri dormea, pe burtă, vreau să precizez. Colega mea ea răsteşte la amicul ei, enervată că nu îşi cumpăra ţigări. El răspunde: “Nu mai striga, că o scoli pe domnişoara”. Gyuri se ridică din pat şi răspunde: “Domnişoara are barbă”.

Am rîs cu toţii şi mereu ne aminteam de această întîmplare şi de toate aventurile cu Gyuri din perioada aceea, cît a stat cu noi. Pînă la urmă, două săptămîni s-au transformat într-o lună, un timp în care s-a închegat o prietenie adevărată care a durat pentru toată viaţa (atît cît i-a fost contractul lui Gyuri cu Dumnezeu). O lună încărcată cu muzică, veselie şi umor, dar şi momente de tristeţe.

Îmi aduc aminte că înainte de a pleca în Anglia, prin 1991-1992, am fost la un spectacol Divertis şi după spectacol m-am dus în spatele scenei să îmi iau rămas bun. Gyuri îi spune lui Toni Grecu să mă îmbrăţişeze că nu se ştie dacă ne vom mai vedea vreodată. Dar soarta a fost că ne-am revăzut chiar de multe ori.

Nu voi uita exaltarea lui Gyuri cînd l-am vizitat în Bucureşti; era atît de fericit să o cunosc pe prietena lui, Daniela Marin, care avea să devină soţia lui. Faţa lui avea o lumină divina de cîte ori vorbea despre Daniela. Nu l-am văzut niciodată atît de fericit.

Ne-am revăzut de multe ori, în Romania (Ulmu, Cluj, Bucureşti, Iaşi, etc) sau în California. Cînd Gyuri a venit în California cu trupa Divertis, îmi amintesc ce impresionat a fost îind i-am oferit cartea “Hollographic Universe” by Michael Talbot, carte care a fost tradusă ulterior de editura Danielei, Cartea Daath. O carte care a stîrnit multe discuţii profunde.

Gyuri va avea întotdeauna un loc special în inima mea. A fost un om plin de pasiune, un filozof, care a trăit intens fiecare relaţie. Pentru el nu au existat relaţii superficiale. Un om cu adîncă profunzime, analitic, dezbătînd şi încercînd să înţeleagă existenţa umană, nefiind de acord cu teoria lui Nietzche despre existenţialism. De cîte ori am avut oprtunitatea să discutăm, am dezbătut multe subiecte, şi filozofice, şi spirituale, şi religioase. Pînă la urmă, nimeni nu ştie unde merge sufletul. Dar ştim ce amprentă a lăsat asupra noastră. Gyuri ne-a lăsat o moştenire spirituală şi culturală prin care va trăi veşnic.

Brânduşa Curcăneanu

Ioan Gyuri Pascu lansează albumul „Gânduri Nevinovate”

Publicat de august 28, 2021august 31, 2021 de root în Popup, ZIUA

Autor: Andreea C. Talmazan

Ioan Gyuri Pascu lansează albumul Gânduri nevinovate

Acest interviu a fost realizat săptămână trecută, mai precis luni, 17 februarie, la ora 9.30 dimineaţa, cu puţin timp înainte ca Gyuri să-şi dezheţe maşina şi să plece la Pârâul Rece, în cantonament cu colegii săi de la Divertis. Această întâlnire a fost prilejuită de lansarea pe data de 26 februarie a noului album semnat Ioan Gyuri Pascu.

Fată sau băiat?

Z.M. Ce nu se ştie despre Ioan Gyuri Pascu?

Gyuri: M-ai luat prin surprindere. Ha! Ce nu se ştie despre mine?! Pentru că foarte multe lucruri se ştiu deja, nu-mi prea dau seama ce a rămas pe dinafară.

Z.M. ştraduieşte-te puţin

Gyuri: Nu se ştie ce o să am în aprilie, băiat sau fată, asta pentru că nici eu nu ştiu încă.

Z.M. şi chiar nu mai ai nimic pus deoparte la secret?

Gyuri: Cred că şi faptul că am vrut să devin comentator sportiv se ştie deja. Cred că acesta este motivul pentru care unii se miră când mă mai văd la televizor sau mă mai aud la câte o emisiune sportivă. Ah, nu ştiu dacă mulţi ştiu că am un frate în Germania care are două fetiţe, dar care n-are nicio treabă cu muzica. A fost handbalist.

Z.M. Este o legătură de familie?

Gyuri: Da, cred că da, şi eu am jucat handbal, pe post de conducător de joc.

Sportul, materia preferată

Materia preferată a elevului Ioan Gyuri Pascu a fost, cum era de aşteptat, sportul. Cărui copil nu-i place sportul la şcoală, în mod special? Există şi o vorbă: singura limbă străină care-mi place este sportul. Însă Gyuri a mai avut slăbiciuni şi pentru alte materii şcolare. “Îmi plăceau mai multe materii, depindea de an. Când eram mai mic îmi plăcea chiar şi biologia… doar un pic. Până în clasa a VIII-a mi-a plăcut foarte mult matematica. Am fost şi la olimpiade, în clasele a IX-a şi a X-a am fost printre olimpicii de matematică. După care, mi-am schimbat opiniile şi mi-am concentrat toată atenţia către fizică. În clasa a XI-a am fost olimpic la fizică.

Vă întrebaţi cum a ajuns profesor de limba şi literatura română? Foarte simplu. Limba şi literatura română i-a plăcut lui Gyuri încă din clasele primare, dar abia în ultimul an de liceu a descoperit că-i place cu adevărat. Drept pentru care a mers şi la olimpiadă pentru prima şi ultima dată în clasa a XII-a. “Însă sportul mi-a plăcut întotdeauna, era cea mai plăcută materie. Dar până când nu dădeam probe de alergare. La săritura în înălţime aveam probleme mereu. Mă descurcam, însă, de minune, la săritura în lungime. Ţin minte că în şcoala generală săream 4 metri şi ceva.”

Z.M. Când te-ai îndrăgostit prima data?

Gyuri: La grădiniţă.

Z.M. Aşa de tânăr?

Gyuri: Da, de vreo 2-3 ori. Una era Svetlana, la care erau mai mulţi candidaţi. După aceea a fost o fată, Carmen Muscă, care ea s-a mutat mai apoi la Braşov.

Z.M. Dar când ai iubit prima oară cu adevărat?

Gyuri: Eh, eram la liceu, în clasa a XI-a şi m-am îndrăgostit de o fată din clasa a VII-a. În general, foarte greu primeam răspunsuri la sentimentele mele. Întotdeauna mă îndrăgosteam de unul singur. Ţin minte că o dată am luat bilete la film şi fata nu a venit. Am îngheţat acolo. Dacă voiam să-i iau geanta, să o ajut, nu mă lăsa. Nu prea avea ea romantisme. Mai târziu s-a căsătorit c-un fotbalist.

Un pumn de regrete

Adeseori vedem pe stradă puşti care se iau la harţă din orice. Câteodată ies bătăi crunte între ei, care se termină cu capete sparte, cu vânătăi, cu aşa-zise semne de bună purtare. Gyuri s-a ferit de lucruri de acest gen, de meciuri fără miză.

“Nu eram violent şi nu sunt nici astăzi. Ţin minte că i-am dat o dată unei colege un pumn în spate. Eram în clsa a VII-a. Şi astăzi îmi pare rău de gestul meu, dar nu mai ţin minte de ce m-a enervat foarte tare.”

Nici în perioada de liceu nu a avut conflicte majore.

“Eram în timpul liceului, dar eram în vacanţă, la ţară, la bunici când m-am bătut ultima dată. Am fost cu o fată la un film, după care am condus-o acasă. Atunci au sărit vreo cinci băieţi de-acolo, din sat, şi m-au bătut. Am reuşit să scap după ce am încasat câteva. (Puţine, de altfel.) Fata era în siguranţă acasă, dar din ziua aceea nici că m-a mai interesat.”

Cel mai bun prieten, un chinez

Cel mai bun prieten al lui Gyuri este… chiar el. Apoi urmează ceilalţi “cum se spune, prietenii la nevoie se cunosc. Eu n-am avut prea mari nevoi pentru care să apelez la prieteni.“

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gyuri este un chinez pe care-l cheamă Felix. “Ăsta e numele românesc, că pe celălalt nu-l ştiu. L-am cunoscut în ’85, pe când era student aici.” Un alt bun prieten este de origine italiană, şi-l cheamă Maurizio. De altfel, Gyuri este o persoană foarte sociabilă. Cu toţi colegii din Divertis se înţelege foarte bine, în special cu Vali şi cu Cătălin cu care a împărţit camerele de hotel în turnee. “Nu pot să fac o departajare, cu toţi mă înteleg foarte bine şi îmi sunt prieteni.” De duşmani, însă, nu ne poate vorbi. “Asta pentru că nu m-a interesat să-i cunosc. Cred că ei ar putea să se definească mai bine. Mie personal nu mi-a plăcut să mă duşmănesc cu nimeni, dar, din câte ştiu eu, din câte am ajuns să cunosc oamenii, cred că am destui duşmani.”

Milionar în sucuri

Ioan Gyuri Pascu în viaţa de zi cu zi este la fel ca orice alt “pământean”. Consumă tot ce câştigă pe cheltuielile din casă, pe mâncare, sucuri, pentru că, “iată, şi asta cred că nu ştiu cititorii despre mine. Eu nu beau niciodată apă de la robinet. Din cauza asta poate nu sunt milionarul pe care ei visează să-l vadă, pentru că nu beau apă de la robinet şi dau o grămadă de bani pe sucuri.” Pentru că de aproape de doi de ani de zile s-a lăsat şi de fumat, acum cheltuie leii pe ziare, reviste şi cărţi.

O zi normală începe la ora 11, când Gyuri se trezeşte. “Asta în cazul în care nu cumva am ceva de lucru, să mă duc undeva să rezolv diferite probleme sau… nu dau interviuri. Dacă e o zi de muncă cu Divertis, trebuie să stau să scriu. Şedinţele grupului Divertis încep după ora 13, iar dacă am temă la care trebuie să mă gândesc, stau acasă şi muncesc, după care ajung pe la ora 16,17 la sediu. La Divertis Radio Show răspund de rubrica Tezaur folcloric. Ajuns la sediu, stau şi înregistrez după care mă întorc liniştit acasă. Dacă mai prind ceva din ştiri, e bine, dacă nu, mă uit la un film de acţiune, în general, şi-n niciun caz vreunul siropos. Ziua se termină, în general, cu o “cântare” la chitară, cu un studiu sau cu munca la computer, dar asta mai puţin, pentru că încă nu ştiu foarte bine să lucrez la el.”

Un bun al întregului popor

Z.M. La ce fel de produse ai accepta să faci reclamă?

Gyuri: Aş face reclamă la ceva care să nu-mi afecteze imaginea publică. Şi-aşa imaginea pe care o am eu in faţa publicului, nu este cea pe care mi-o doresc eu.

Z.M. şi anume?

Gyuri: Ei bine, sunt un fel de “bun al poporului de care se râde”. Este un gen de imagine pe care şi-o deplânge şi Robin Williams. Asta nu că aşa vrea să mă compar cu el, dar odată m-a comparat cineva cu el când am fost în Canada.

Z.M. Si totuşi, de ce ţi-ai lega numele, Gyuri?

Gyuri: De ceva deosebit. Asta pentru că în România există anumite prejudecăţi. Cred că cel mai potrivit ar fi să fac o reclamă la ceva cum face Pavarotti – la o cafea sau un lucru fin, astfel încât să se spună: “Ia uite, domle’, Ioan Gyuri Pascu consumă numai cutare lucru.” Sau de lucruri mai ciudate. De exemplu, în reclama respectivă să mă joc pe mine şi nu pe un om care face, de pildă, o cură de slăbire şi tu să vii să mă-ntrebi cum am slăbit, iar eu să spun că am folosit cutare, cine ştie ce ierburi.”

Comentator total

Când se află aşezat în fotoliu în faţa televizorului, Gyuri “comentează” întotdeauna. “Dana mă tot ceartă că tot comentez şi nu aude nimic.” Asta când la televizor se transmit concerte, dar Gyuri este foarte atent la sunet, în special, şi întotdeauna este nemulţumit. “Întotdeauna, când sunt transmisii live, constat falsuri. Vă daţi seama că nu-ţi cade bine şi atunci te faci mic în scaun şi, de obicei, dai vina pe faptul că nu ai auzit nimic în monitoarele de pe scenă. Dar consolarea este că mai văd preluări şi din concertele din Occident şi-i văd şi pe cei de-acolo cum greşesc şi-mi zic: “ Ei, dacă şi ei greşesc, merge şi la noi.”

Gyuri comentează atât greşelile pe care le face el, cât şi pe cele pe care le fac cei care preiau spectacolele, şi asta pentru că “din punct de vedere al sunetului, preluările la noi sunt încă foarte proaste”. Însă Gyuri s-a declarat mulţumit de sunetul pe care l-au avut 2 concerte care au fost preluate de televiziune, şi anume recitalul său de la Cerbul de Aur şi încă un concert susţinut la Timişoara. “Mai este o chestie pe care n-o înţeleg. Celor de la televiziune le trebuie foarte mult timp până să-l descopere pe cel care face soloul. Se întâmplă foarte des când un chitarist îşi face soloul, iar pe ecran apare toboşarul sau clăparul şi, dacă avem noroc, pe ultimele două măsuri îl vedem şi pe chitarist. De obicei, un om care face regia de montaj la sunet ştie cam când, după o pregătire, ar veni un solo. Hai să zic că pierzi o măsură până îl cauţi pe chitaritst şi până schimbi camerele, dar…”

Andreea C. Talmazan

Interviul neconvenţional

Publicat de august 28, 2021august 31, 2021 de root în Popup, Revista VIP

http://www.revistavip.net/Sarbatoritul_saptamanii/La_multi_ani,_Ioan_Gyuri_Pascu!/306/

In 1993 i se ofera primul rol in filmul ” O vara de neuitat” a lui Lucian Pintilie, film ce s-a bucurat de un real succes si a fost apreciat in 1994 la Cannes. A mai jucat in filme ca Occident (2002), Offset (2006), Die Tränen meiner Mutter (2008), in 2008-2009 a jucat in serialul Tv Vine Politia!- rolul inspectorului Fane Popovici, apoi in serialul SOKO Koln (2010) si filmul Tv german Go West – Freiheit um jeden Preis (2011). Aplecat asupra literaturii religioase, in 2005 tipareste prima sa carte:” In cautarea armoniei”, ce a fost mult apreciata de critici si public datorita obiectivului propus de autor: pacea si linistea sufletului. „Orice carte e un indrumar de viata, te invata ceva. De multe ori, dincolo de cuvinte se ascunde un inteles mai adanc, asa ca in parabolele lui Iisus. El zicea ca trebuie sa avem credinta cat un bob de mustar, iar multi dintre semenii nostri inteleg asta, ca si cum ar trebui sa avem atata credinta cat sa mergem la biserica, duminica, de exemplu, iar cand iesim de acolo sa-l injuram pe cel intalnit pe strada. Dar dintr-un bob de mustar iese arborele care face alte mii de fructe, de boabe mici. Astfel trebuie sa intelegem credinta, lucratoare si roditoare incontinuu, spunea Ioan Gyuri Pascu despre carte.

de Redactia– 3233 afisari

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_Televiziunea_e_pe_ultimul_loc_in_viata_mea_artistica_/7843/

Ioan Gyuri Pascu: „Televiziunea e pe ultimul loc in viata mea artistica”

Din data: 02 Iunie 2012 ora : 13:01:05

Muzicianul si actorul roman Ioan Gyuri Pascu, membru al defunctului grup Divertis, si colaborator al Distractis a avut ocazia sa lucreze atat in televiziune, cat si in teatru. Cu toate ca televiziunea aduce un anumit capital de imagine si sume considerabile de bani, Gyuri nu este deloc incantat de aceasta inventie moderna, din simplul motiv ca el urmareste cu totul altceva in plan artistic. “Televiziunea e foarte cronofaga. Ca si ziarul. Si atunci, de multe ori, daca vrei sa te mai ocupi de ceva, nu mai ai timp. In plus, ideea de a face rating nu-i un lucru prea grozav si incurajator. Prin anumite formate, televiziunile rad de multi oameni care nu-si dau seama de acest fir foarte subtire: a intelege ce talent ai si ce nu ai. Sunt oameni care stiu exact si respecta talentul lor. Eu nu prea sunt un om al concursurilor, totdeauna am spus ca viata nu e un concurs, viata e un dar. De ce sa le tai aripile tuturor numai pentru a promova pe unul?

In plus, cateodata e vorba de un caz social, nu de talent. Si mai e ceva: daca cineva descopera ca au succes astfel de emisiuni, intervine mimetismul, tot din cauza concurentei, pentru rating. Face unul, fac cinci! Te uiti la o emisiune despre motoare, una se numeste „Motor”, alta „Pe motoare”, alta „Langa motoare” si tot asa. Si ajungi sa te uiti, in aceeasi zi, la aceeasi ora, peste tot, la acelasi lucru.

Televiziunea e pe ultimul loc in viata mea artistica. Asa s-a nimerit, asa a vrut Dumnezeu sa fac mai multa televiziune. Aduce imagine si beneficii materiale, dar banii sunt exact ca frunzele copacilor. Astazi sunt, maine sunt gata! Dar bucuria, iubirea fata de un act artistic veritabil, innobilarea talentului si transmiterea lui, menirea artistului, asta e altceva! Nu e important pentru mine daca sunt la televizor. Cand eram mai tanar imi doream sa ajung, sa demonstrez, dar asa e cand esti tanar. Apoi, realizezi ca, atunci cand ai har, nu trebuie sa demonstrezi, ci sa impartasesti. Atunci te mai linistesti. Cei care se lupta pentru rating, pentru aplauze, pentru apreciere n-au incredere in ei. Si asta pentru ca n-au adevarul”, a declarat acesta pentru adevarul.ro.

Sursa: adevarul.ro

de Alexandru Stratan– 1428 afisari

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_cover-story_in_VIP_/4678/

Ioan Gyuri Pascu, cover-story in VIP

Din data: 26 Februarie 2011 ora : 17:30:16

Ioan Gyuri Pascu este personajul coverului din VIP, numarul 9. Satul de minciuna, ipocrizia si interesele dupa care lumea il aprecieaza, acesta ne lasa sa patrundem in lumea sa. Primul moment in care actorul a cochetat cu teatrul a fost la varsta de 15 ani, atunci cand acesta a regizat, pentru prima oara, un spectacol. „Cu teatrul am inceput in clasa a IX-a, cand am scris si regizat o piesa despre Avram Iancu. Nu stiu daca mai exista textul pe undeva. Apoi, mai tarziu, la Clubul Tineretului din Agnita, am avut un rol intr-o piesa din aceea, santierist-comunista. La modul serios am jucat teatru abia in 1985, la facultate, la cinci ani dupa ce picasem la Institutul de Teatru din Targu-Mures. Am jucat atunci <Englezeste fara profesor>, de Eugen Ionesco. Dupa aceea, Caragiale si dupa aceea, stop, pana hat, la inceputul anilor 2000, cand am fost invitat de domnul Hausvater, la un spectacol de improvizatie de la Sibiu. De cativa ani, am reluat activitatea teatrala cu Noaptea furtunoasa, pe urma Vicontele de Eugen Ionesco, la Cluj, Azilul de noapte la Teatrul Metropolis si acum, Take, Ianke si Cadir”, isi aminteste umoristul. Povestea continua numai in paginile revistei VIP.

de Edith Alexa– 1568 afisari

Interviul neconvenţional nu l-am găsit pe net, dar era în computer:

Interviu Vip

Va mai amintiti cand ati urcat prima oara pe scena? Povestiti-ne despre acest moment…

Nu am o amintire clară. Cred că la grădiniţă cu echipa de dansuri. Apoi, din clasa a III-a, cu corul şcolii. Dar, definitorii pentru evoluţia mea ulterioară , au fost o apariţie într-un montaj literar, într-a-VI-a, la Casa de Cultură şi, mai ales, o scenetă inspirată de serialul Colombo., într-a-VII-a, pe care am scris-o, am regizat-o şi, în care, am jucat, bineînţeles, rolul lui Colombo. Reprezentaţia a avut loc la o şedinţă cu părinţii şi a fost primul meu „succes” actoricesc.

De ce ati ales actoria?

În mod cert sufletul meu a ales această cale pentru a-şi împlini lecţiile şi misiunea în această viaţă. De aceea am ştiut de mic că vreau să fiu om de scenă şi ecran. Actor şi muzician. Ţin minte că eram mic, stăteam în pat cu faţa în sus şi visam cu ochii deschişi că joc roluri în filme americane, deşi habar n-aveam de limba engleză (şi, ca un făcut, n-am avut şansa de a învăţa engleza niciodată în şcoală; nici acum nu ştiu cum am ajuns să o vorbesc şi să scriu cântece în engleză!).

In ce proiecte sunteti implicat in prezent? Ce ar trebui sa stie lumea despre aceste proiecte?

Momentan doar în Nemuriciu – Land of Jokes – şi în piesa de teatru Take, Ianke şi Cadîr. Nu sunt de părere că lumea ar trebui să ştie ceva anume despre un proiect. Fiecare om e liber să-şi facă idei proprii despre lucruri. Chiar dacă acum reclama şi manipularea curg prin venele românilor neîncetat.

Spuneti-ne cate ceva si despre proiectele in teatru.

Cu teatrul am început în clasa a IX-a când am scris şi regizat o piesă despre Avram Iancu. Nu ştiu dacă mai există textul pe undeva. Apoi, mai târziu, la Clubul Tineretului din Agnita am avut un rol într-o piesă din aceea, şantierist-comunistă.

La modul serios am jucat teatru abia în 1985 la facultate, la cinci ani după ce picasem la Institutul de Teatru din Tg. Mureş. Am jucat atunci Englezeşte fără profesor de Eugen Ionesco. După aceea, Caragiale şi după aceea stop până hăt, la începutul anilor 2000 când am fost invitat de dl. Hansvater la un spectacol de improvizaţie la Sibiu. De câţiva ani am reluat activitatea teatrală cu Noaptea furtunoasă, pe urmă Vicontele de E. Ionesco la Cluj, Azilul de noapte la Teatrul Metropolis şi acum, Take, Ianke şi Cadîr.

Care a fost cel mai frumos moment din viata dvs? Povestiti-ne cand si cum s-a intamplat?

Nu-mi fac topuri din viaţa mea sau a altora. Au fost multe momente minunate în viaţa mea. Unele nici nu pot fi descrise în cuvinte. Le păstrez în inima mea şi nu le prea povestesc lumii.

Spuneti-ne mai multe despre cartea la care lucrati? De ce ”Viaţă. Adevăr. Lumină”? Exista vreun lucru care v-a inspirat? Povestiti-ne…

In urmă cu vreo doi ani, obsedat de două verbe, „a fi” şi „a exista”, voiam să scriu ceva despre viaţa cuprinsă între aceste două verbe. Am scris câteva chestii, le-am lăsat pe frigider, când, într-o seară, la mare, am privit respiraţa mării şi am înţeles cum funcţionează vieţuirile în mecanismul nesfârşit al vieţii şi mi-a revenit intenţia de a scrie, am mai scris câteva enunţuri, iar după ce am ieşit din spital am simţit că a venit vremea să iasă cartea.

De ce „Viaţă, Adevăr, Lumină”? Pentru că ele sunt şi de aceea toate celelalte există!

Ce va doriti sa realizati anul acesta, mai mult ca niciodata?

N-am nişte dorinţe atât de decisiv arzătoare. Vreau să trăiesc frumos şi util pentru mine şi pentru cei care, prin destin, îmi ies în cale.

Ce parere aveti despre ceea ce se intampla pe scena politica in prezent?

Despre politică n-am nicio părere pentru că politica NU MĂ INTERESEAZĂ! Din ce mai văd aşa, fără să vreau, e ceva care se repetă întruna, care n-are de a face cu „munca în slujba cetăţeanului” şi care se poate rezuma în trei vorbe cu M: Minciună, Monotonie. Mediocritate.

Ati primit vreodata propunerea de a intra in politica?

Pe vremea lui Ceauşescu era cât pe ce să mă poată obliga să intru în P.C.R. Noroc că fratele meu emigrase în R.F.G.

Cum merge afacerea cu Pub-ul? La dvs s-a resimtit criza financiara?

Nu prea ştiu. Nu mă pricep la afaceri. Eu am acolo doar numele şi dorinţa de a face seri culturale. Criza cred că s-a resimţit la toată lumea. La mine, sigur, da!

Ati spus ca v-ati dori un rol secundar intr-un film la Hollywood. Nu ati primiti niciodata oferte sa jucati in strainatate?

Am spus, dar asta nu înseamnă că aş refuza vreun rol principal! Chiar şi la Hallmark. Am primit oferte din străinătate, din Ungaria, şi am şi jucat într-un film maghiar numit Tabló. Cam atât deocamdată.

Ati fost tentat sa plecati din Romania? Si daca da, cand?

Spre sfârşitul anilor 90, când am văzut că tranziţia românilor e veşnică. În 2001 am vrut chiar să vând casa ca să merg la Actors’s Studio. Dar, a venit 11.09 şi n-am mai plecat. Am zis că e un semn să-mi fac treaba acasă.

Cum va petreceti timpul cu fiica dvs.? Povestiti-ne putin despre ea…

Mergem la filme, îmi pune muzicile pe care le ascultă, merg la concursurile ei de pian, la recitaluri. Ne uităm, câteodată, la handbal sau la tenis împreună. E o fată sensibilă, nu foarte sociabilă, cu mult talent şi cu idei mişto. Nu vi le spun, ca să nu i le furaţi!

Iarina v-a spus vreodata ce aprecieaza cel mai mult la dvs?

Nu e stilul ei. Dar bănuiesc şi sper că măcar câteva lucruri apreciază şi ea la mine.

Va cere sfaturi atunci cand are o problema?

Nici ea nu e genul care să ceară sfaturi, nici eu genul care să dea sfaturi. Când are probleme fără soluţii are sprijin către soluţie sau chiar soluţia. Şi mă bucur că e aşa, că nu cere sfaturi.

Care este cel mai amuzant moment petrecut alaturi de ea? Povestiti-ne…

Multe momente amuzante. Dar, ca orice lucru intim, păstrez aceste momente numai pentru noi. Sorry!

In ce relatii ati ramas cu fosta sotie? Va consultati atunci cand vine vorba de Iarina?

În relaţii interumane. Ca doi oameni maturi şi înţelepţi. Ca doi prieteni care, de multe ori nu se brodesc în opinii. Sigur că ne consultăm, deşi, cum v-am mai spus, nu prea suntem pe aceeaşi notă în multe domenii. Important este că amândoi o iubim pe Iarina foarte tare, aşa că n-are cum să fie rău.

Stiu ca v-ati saturat de intrebari legate de starea dvs de sanatate… Totusi, cum va simtiti acum? Si care este persoana pe care ati avut-o alaturi in momentele grele prin care ati trecut?

Nu m-am săturat de întrebări legate de sănătate, ci, în general de prea multe întrebări. Mă simt O.K. şi am răbdare, sper să-mi revin 100%… Daniela, fosta soţie, mi-a fost alături tot timpul.

Ce va lipseste in aceasta perioada a vietii?

Nu mare lucru. Poate o proprietate mică într-un loc frumos, în natură, unde să stau liniştit şi de unde să vin la oraş doar când sunt proiecte.

Ce va deranjeaza cel mai mult in lumea in care traiti? Dezvoltati putin idea….

Minciuna, ipocrizia, interesele după care lumea te apreciază. Goana asta nebună după material. Nu există sinceritate şi asta îmbolnăveşte întreg pământul. Lumea crede că forţa materială, influenţa în societate sunt totul. Şi asta nu face decât să le producă oamenilor suferinţă. Dar, ce să-i faci? Dragoste cu de-a sila…

Ce nu ar trebui sa se difuzeze in prezent pe posturile de televiziune romanesti? Spuneti-ne parerea dvs cu privire la emisiunile tv…

În lume nu trebuie nici să te naşti. Totul este o chestiune de alegere. Televiziunile aleg ce să difuzeze şi oamenii aleg la ce să se uite. Mulţi zic: „eh, mă uit că n-am ce alege.” Ai telecomandă, ai posturi de nişă. Imposibil să nu găseşti ceva interesant. Cred că televiziunile româneşti păcătuiesc prin fapul că se imită una pe alta, n-au curaj să facă altceva decât televiziunea concurentă sau decât le spun „specialiştii” că aduce rating: scandal cât cuprinde, că omului îi place să urmărească necazul altuia. Boli, operaţii şi morţi în direct numai la… Eu m-am plictisit demult şi mă uit doar la filme, meciuri şi documentare.

Care este cel mai bun prieten al dvs.? De ce?…cateva cuvinte despre el….

N-am top de prieteni. Şi n-am prea mulţi. Dacă aş pomeni pe unul şi l-aş uita pe altul, poate că ar fi ceva nedelicat. Se ştiu ei, care sunt, prieteni adevăraţi.

Ce ar trebui sa stie lumea despre dvs si nu stie…?

Cum am mai zis, nu trebuie nimic pe lumea asta. Lumea ştie despre mine ce vrea să ştie. Dacă vor să ştie lucruri frumoase şi adevărate, vin la spectacole, mă întreabă, stăm de vorbă. Vor să ştie cancanuri, citesc presa. Mereu un om va şti atât cât e pregătit să ştie.

Cateva cuvinte despre planurile de viitor…

Din păcate, vă dezamăgesc. N-am planuri de viitor. Încerc să mă bucur de proiectele în desfăşurare. Ţinem legătura şi, când mai apare un proiect nou, cum vă anunţ. Ok?

Va multumim….

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_despre_politica_E_ceva_care_se_repeta_intruna_/4671/

Ioan Gyuri Pascu despre politica: „E ceva care se repeta intruna”

Din data: 25 Februarie 2011 ora : 07:36:41

Sunt din ce in ce mai putini cei care isi dau cu parerea despre ceea ce se intampla pe scena politica, in prezent. Asa se intampla si in cazul umoristului Gyuri Pascu. Acesta evita sa comenteze ceva legat de acest domeniu, pentru ca, spune el, nu-i place sa vorbeasca despre asemenea lucruri. Chiar si asa, artistul are insa o parere generala, desi nu face nicio acuzatie nominala. „Despre politica n-am nicio parere, pentru ca politica nu ma intereseaza. Din ce mai vad, asa, fara sa vreau, e ceva care se repeta intruna, care n-are de-a face cu <munca in slujba cetateanului> si care se poate rezuma in trei vorbe care incep cu <M>: Minciuna, Monotonie, Mediocritate”, este de parere actorul Ioan Gyuri Pascu.

de Daria Petrescu– 1767 afisari

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_un_artist_care_simte_publicul/3612/

Ioan Gyuri Pascu, un artist care simte publicul

Din data: 31 Mai 2010 ora : 11:30:00

Recent intors dintr-un turneu in tara, Ioan Gyuri Pascu a fost invitat sa participe la evenimentul “Masca: 20 de ani de teatru altfel”, desfasurat la sediul din Bulevardul Uverturii, pentru a sustine un recital de exceptie, alaturi de cantaretul Mircea Tiberian. Actorul a incantat publicul cu piese cantate la cererea publicului: ”Eu niciodata nu stiu ce trebuie sa fac exact si de aceea fac numai ce simt. Atunci cand trebuie sa sustin un concert, nu ma intereseaza sa stiu decat data si ora la care trebuie sa intru. Nu am un speach pregatit, nu am un anumit repertoriu, cant numai ce simt ca vrea sa asculte publicul. Asa s-a intamplat si la evenimentul organizat de Teatrul Masca, iar publicul a plecat fericit acasa”.

http://www.revistavip.net/Evenimente_VIP/Premiile_VIP-aprilie_seara_oamenilor_schimbarii_/105/

Cunoscutii umoristi Doru Antonesi, Florin Constantin, Ioan Gyuri Pascu, Cristian Gretcu, Valentin Gora, Doru Parcalabu si Silviu Petcu au fost rasplatiti si ei cu diploma VIP pentru seria spectacolelor „Distractis Show – Nemuricii”. Desfasurata cu casa inchisa, premiera show-ului a avut loc chiar la finalul lunii martie si s-a bucurat de aplauze la scena deschisa, programul gandit de unii dintre cei mai buni umoristi pentru revenirea pe scena fiind foarte bine primit de public.

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/ReVIsta_Presei_Cateva_schimbari_in_plan_monden_si_noi_medalii_pentru_Romania/8431/

Ce mai fac personalitatile?
Ioan Gyuri Pascu l-a cunoscut pe Alexandru Andries dintr-o intamplare
Invitat in cadrul emisiunii „Distractia pe vremea mea”, Ioan Gyuri Pascu a povestit printre altele cum l-a cunoscut pe Alexandru Andries. ”In 82′ , abia terminasem armata si am plecat cu baietii la mare, cu cortul, ca nu aveam bani. Eu eram cu chitara. Mergeam si cantam la Teatrul de vara, cantam peste tot. Intr-o seara, se facea la Obeliscul din Costinesti un spectacol mare. Eu stateam cu chitara si asteptam sa inceapa spectacolul. La un moment dat a venit la mine un tip cu putina barba si mi-a zis: “Prietene, imi imprumuti si mie chitara ta, ca trebuie sa urc pe scena sa cant vreo doua cantece…” Eu i-am dat chitara. S-a dus pe scena si l-au prezentat: Alexandru Andries. Cand a inceput sa cante blues, canta asa frumos, ca m-am infiorat… Eu nu stiam cine e si ca se poate canta asa”, a rememorat Gyuri pentru “Distractie pe vremea mea” potrivit evz.ro.

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Catalin_Mireuta_Noi_am_facut_un_fel_de_Stand_Up._Dar_lumea_a_uitat_/8357/

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Cornel_Ilie_N-ar_aduce_nimic_bun_inca_o_colaborare_cu_Antonia_/8213/

Ioan Gyuri Pascu: Nu putem plânge noi lacrimile copiilor noștri, nici râsul lor nu-l putem râde noi

Publicat de august 28, 2021august 31, 2021 de root în Popup, Revista Tango

Autor: Alice Năstase Buciuta

Cântăreț, compozitor, scriitor, tată, Divertis, Distractis, zâmbet, lacrimă, dragoste. Dragoste… electromagnetică. Așa e Ioan Gyuri Pascu, cel mai iubit și mai fermecător dintre artiști.

Interviu realizat în mai 2013

Alice Năstase Buciuta: Într-o ediție de revistă în care vorbim mult despre părinți și copii, te întreb, Gyuri Pascu, mai întâi despre fetița ta, Iarina. Ce mai face? Ce talente are?

Ioan Gyuri Pascu: Iarina are 16 ani, e la școală. Are multe talente. E o pianistă foarte bună, scrie foarte frumos, a apărut deja într-o carte pe care, din păcate, nimeni nu o bagă în seamă, deși ar trebui, pentru că am avea cu toții de învățat din ea. „Noi în secolul XXI”. Primul volum a fost realizat de trei adolescenți, Iarina, o colegă de-a ei cu niște desene și un tânăr din Brasov cu poezii. E o carte foarte interesantă. Iarina e olimpică la muzică, a fost la olimpiada pe țară la pian, sunt bucuros. Talente are multe, dar cum le va gospodări… e treaba ei.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Te-ai schimbat mult de când ai devenit părinte? Erai altfel înainte s-o ai pe Iarina?

Gyuri: Schimbările se întâmplă oricum, nu trebuie să devii părinte ca să te schimbi, dar bineînțeles că devii alt om când apuci să vezi minunea care e un copil, când vezi miracolul creației care e chiar parte din viața ta. Dar, în viață, toate lucrurile te schimbă dacă ești atent. Eu m-am schimbat foarte mult, chiar dacă lumea e cu delay și mă percepe altfel decât sunt. Cum eram, ca înainte… De exemplu, lumea atribuie latura mea spirituală problemelor de sănătate pe care le-am avut, însă eu cărțile am început să le scriu cu mult înainte, dar dacă lumea nu e atentă și nu se interesează… Din 2001 fac asta, dacă asculți albumul meu din 2002, „Stângul de-a visa”, deja îți dai seama de schimbare, apoi cărțile… „În căutarea armoniei” a apărut în 2005, cartea despre gândire, „Gândirea – copilul realității și creatorul iluziei”, în 2006… E perfect adevărat că cel mai adesea oamenii se schimbă dacă se îmbolnăvesc. Sunt oameni care ajung la o boală gravă sau la moarte clinică și vin gata transformați.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Te-am auzit spunând că boala vine ca expresie a unei suferințe, dar boala ta, accidentul cerebral a venit, deci, după ce te schimbaseși, după ce găsiseși echilibrul…

Gyuri: Uneori ceea ce se exprimă acum fizic e consecința a ceea ce s-a întâmplat cu mult timp înainte. Eu am avut mulți ani în care mi-am nesocotit menirea și multe momente în care aveam sentimentul ăla de zădărnicie… Că de ce nu mi se dau piesele la radio, că de ce nu merge treaba, că de ce să mai fac ceva… Eram trist, necăjit, stresat, munceam foarte mult, mergeam să filmez, aveam spectacole, apoi stăteam cu băieții pe la beri, mă culcam târzior și mă trezeam apoi devreme, întrebându-mă pentru ce să mai fac cântece… Când a venit boala, a venit ca un clopoțel, putea să vină și mai rău. Dacă nu mai aveam treabă pe aici plecam… Dar se pare că mai am ceva treabă.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Ai devenit, deci, mai înțelept, după cărți, după boală?

Gyuri: Orice om e mai înțelept cu fiecare zi care trece. Doar că unii oameni devin mai înțelepți mai repede, alții foarte târziu. Alții poate niciodată vizibil, dar tot se schimbă ei înăuntrul lor. Numai că mulți dintre noi dăm la o parte înțelepciunea, că nu ne convine să fim înțelepți. Nu întotdeauna adevărul e cel pe care ți-l dorești, chiar dacă îl auzi. Unii vor o carieră înainte de toate, alții o viață nu știu cum… și constată că nu îi ajută înțelepciunea în ceea ce au ei de gând să facă.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Cum erai acum 20 de ani? Mai necumpătat, mai…

Gyuri: Eram mult mai tânăr! (râde) Cu 20 de ani mai tânăr. Cu mai multă energie, cu dorințe multe, dar pe măsură ce trece vremea începi să nu mai ai dorințe și asteptări, doar aștepți să vină viața și să îți aducă ce vrea ea.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Nu e păcat să nu ai dorințe, doar să stai și să aștepți?

Gyuri: Deloc! Așa trebuie să fie. Nu să ne încrâncenăm prostește pentru toate. Noi ne supărăm când pierdem și un nasture, dar orice pierdere are rostul ei, când pierdem un nasture, înseamnă că așa trebuia să fie, nu era al nostru. Așa e și cu iubirea. Iubirea e foarte bine să o înțelegi, când ai înțeles iubirea, ai înțelepciune. Înțelepciunea e iubirea înțeleasă. Când privești iubirea în fațetele ei mici, apare gelozia posesivitatea, crezi că l-ai pierdut pe omul de lângă tine, ca și cum l-ai fi câștigat la belciuge… Vorba lui Sting: If you love somebody set them free. Lasă-i libertate omului pe care îl iubești. Am un cântec pe albumul cel nou, albumul intitulat Electromagnetic Love, despre deschiderea coliviei, să-l lași pe cel iubit să fie liber. De aceea încrederea e cel mai frumos lucru in iubirea dintre doi oameni. Sinceritatea e importantă. Dacă un pic dispare din sinceritate, se strică totul, ajungi să te întrebi: dacă m-a mințit? Dacă m-a înșelat?

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Cum să facem, atunci? Să recunoaștem când greșim? Să spunem despre noi și adevărul care nu ne place?

Gyuri: Adevărul nu e întotdeauna plăcut, dar e bun și eliberator. S-ar putea la început să arunce în tine cu o tigaie cel căruia i l-ai spus. Dar după aceea își dă seama că e mai bine că i-ai spus, vine și acceptarea. Când accepți că ai o problemă, constati că ea dispare. Important este să accepți.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Toate lucrurile acestea îți aduc fericirea, te ajută s-o găsești mai ușor?

Gyuri: Nu ți-aduc fericirea, o găsești pur și simplu, ești în ea, ești în fericire. O cauți degeaba pe dinafară. Când începi să accepți, să ierți, ai căzut cu fundul în fericire.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Așa trăiești tu, cu fundul în fericire?

Gyuri: Da. Asta nu înseamnă că nu sunt trist câteodată. Dar sunt fericit cu ceea ce fac sau cu ceea ce sunt. Fericirea e în noi, trebuie doar s-o accesăm.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Dar pe copii cum să-i creștem, ce să îi învățăm ca să fie fericiți?

Gyuri: Noi nu avem ce să îi învățăm, ei sunt sau nu sunt fericiți. Noi putem doar să-i sprijinim, nu putem plânge noi lacrimile copiilor noștri, ca să nu mai fie triști, nici râsul lor nu-l putem râde în locul lor. Copilul a venit să învețe și el, iar noi nu putem învăța pentru ei. Sunt mulți părinți care zic: dacă i-aș putea lua plânsul, să plâng eu în locul lui… Dar nu se poate.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Și-atunci de ce ne agităm atâta ca părinți?

Gyuri: Îți răspund cu aceeași întrebare: De ce ne agităm? Dacă am bani să-i cumpăr un caiet îi cumpăr, sau îi iau un blug mai frumos pe care-l vrea ea, dacă nu, mai stăm puțin. Cel mai mare sprijin pe care li-l dăm este să-i iubim cu adevărat.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: E mai important să iubim sau să fim iubiți?

Gyuri: E acelasi lucru. Nu poti fi iubit decât dacă iubești. Iubirea nu e unilaterală, atunci e posesivă, duce la ură, la invidie. Iubirea e pur și simplu. Atunci când suntem parte din asta în mod conștient, împrăștiem lumină și împrejur.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: De ce spunem mereu că unul iubește mai mult și altul mai puțin?

Gyuri: Fiindcă ne-am învățat noi să facem tot felul de topuri și clasamente. Noi stabilim din punctul nostru de vedere. E iubire, dar… Și punem virgulă. Când punem virgula aia, înseamnă că nu iubim, habar n-avem ce e iubirea… Te iubesc, dar…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Sunt și „dar”-uri obiective. Te iubesc, dar locuiești în altă țară, deci nu putem fi împreună…

Gyuri: Și ce dacă locuiește în altă țară? Îl iubești chiar dacă e în Patagonia. Și nu e obligatoriu ca doi oameni care se iubesc să fie împreună. E frumos, poți să mergi la mare sau la piață, dar nu e obligatoriu…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Ai păstrat copilul din tine, ești inocent, pus pe glume, senin… Ce ai mai păstrat în tine de copil?

Gyuri: Copilul interior nu înseamnă că ești copilăros. El e foarte înțelept, ca parte de spirit. Ce poți să păstrezi din copilărie este acea joacă. Să nu iei viața foarte în serios. Și curajul. Un copil nu are frică, o capătă cu trecerea anilor. Și prospețimea, puterea de a iubi… Ne facem prea multe griji și grijile astea ucid copilul interior…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Faptul că ești artist te face mai vulnerabil sau mai puternic?

Gyuri: Eu m-am născut artist și am fost dintotdeauna foarte sensibil. M-a întrebat cineva care e cea mai mare calitate a mea și care cel mai mare defect. Și am spus că sensibilitatea e și calitate și defect principal pentru mine. Eu am fost și sunt sensibil. Dar nu e neapărat ca artiștii să fie sensibili. Un om care face ceva strălucitor într-o meserie care nu e artistică, cineva care pune mult suflet și multă pasiune în ceea ce face poate fi foarte sensibil. Iar altul care e în zona artistică, dar face ceea ce face pentru carieră, sau pentru că așa îi spune PR-ul, s-ar putea să nu fie atât de strălucitor, chiar dacă are un milion de view-uri și o sută de milioane de like-uri, ca Gagnam Style…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Deci te-ai născut artist, ai știut asta…

Gyuri: Profesor sau doctor te faci, artist te naști, iar dacă ești conștient de ceea ce ai de făcut, mergi în direcția asta. Eu știam asta de mic, le ziceam că o să mă vadă la televizor, iar bunica îmi spunea că sunt lăudăros…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Deci ai tăi nu te-au încurajat?

Gyuri: M-au și încurajat, cântam într-o formație la Mediaș, cu Elena Cârstea, iar diriginta spunea: „Nu-l mai lăsați, că vine obosit la școală”. Dar mama mea a zis: „Eu îl las”. Veneam obosit, lunea, e adevărat, dar asta îmi plăcea mie. E drept că pe parcurs mi s-au pus și multe frâne, eram prea scund, am picat la teatru. La cântat, și-acum, puțină lume mă ia in serios, deși am peste 100 de cântece înregistrate la Uniunea Compozitorilor.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: De ce se întâmplă asta?

Gyuri: Pentru că punem etichete oamenilor. Iar eu le-am fost impus cu personajele mele de la Divertis, mă știu drept comendiant, m-au văzut așa la televizor. Un șofer de taxi mi-a zis: Dumneata semeni cu comicul ăla de la televizor care și cântă. Dar acum, de când cu internetul și cu youtube-ul, e mai bine, asta a fost șansa mea, că dacă radiourile nu te promovează…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Nu vă face rău faptul că piesele sunt pe internet, gratis?

Gyuri: Eu mă bucur că ascultă cineva. Cum a pus și Prince piesele lui pe net și-a zis: luați cântecele mele… Am înțeles că s-a semnat un contract, iar artiștii vor primi și ceva bani din difuzările de pe youtube. Înainte eram foarte necăjit, nu numai că nu câștigam bani, că bani mai câștigam din spectacole, dar mai ales că nu mă difuzează radiourile. Acum sunt bucuros să fac cântece, iar dacă cineva îmi mai dă și bani pentru asta, e bonus…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Totuși, nu ai și tu grija zilei de mâine? Ai copil, ai răspunderi…

Gyuri: Era un timp când îmi era atât de greu! Era iarnă, banii se duceau imediat, aveam acasă o butelie de propan care se termina mereu vinerea, după trei săptămâni, era frig, fetița mea avea vreo doi ani… Nu mai știam ce să fac, mă ascundeam în garaj… Până când am zis: Doamne, eu las în grija Ta tot, atâta să-mi dai, cât am nevoie. De-atunci s-au rezolvat toate, când am nevoie de ceva, primesc ceva de lucru. Nu-mi mai fac grji.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Cum ai descoperit credința?

Gyuri: Credința este în noi, ia diverse forme. Când eram mic mergeam la școala de duminica, frații mei fiind catolici… Apoi a venit perioada când am descoperit fizica, chimia, era pe atunci materialismul dialectic, și m-am îndepărtat… După care, ușor-ușor, te întorci. Sunt multe căi care duc la credință. Fizica cuantică e una dintre ele. Credință am avut dintotdeauna, dar nu sunt foarte religios, mai ales din cauza instituțiilor religioase. Credinta le cuprinde, dar ele nu pot cuprinde credința.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Deci n-ai ținut post de Paște…

Gyuri: Nu, eu am și diabet, dar în vinerea mare nu am mâncat carne, în semn de respect. Problema e că noi trăim nu doar credința, ci și legile omenești mai mult în literă decât în spirit. Alergăm după miel de Paște, după brad de Crăciun, când de fapt poți să nu le ai si să trăiesti această lumină a sărbătorii. Suntem potopiți de aspectele vieții și din cauza asta nu vedem viața. Viața e un dar. Nu trebuie să ne facem griji, ce va fi, dacă mâine n-am. O să vezi ce va fi mâine. Eu am mâncat și pâine cu ceapă. Și am mâncat și icre negre…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Îndrăznesc să te întreb cum stai cu dragostea, ai pe cineva?

Gyuri: Așa, dragostea dintre un băiat si o fată? Nu am pe cineva, nu, acum nu am.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Și nu ți-e greu? Nu cauți? Nu te simți singur?

Gyuri: Câteodată ți-e greu, dar unde să cauți, mai ales că am treabă, cânt, merg peste tot… Relații mai apar, mai dispar, dar acum nu am o relație stabilă. Dar nimeni nu e singur, că sunt cu noi îngerașii, iar Dumnezeu este cu tine. Dacă te simți singur, ieși pe stradă, că e plin de oameni. Merg la o terasă, stau la o masă, eu beau o apă, ei beau o bere…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Și aștepți o iubire electromagnetică… Ce înseamnă, de fapt Electromagnetic Love?

Gyuri: Inima are un câmp electromagnetic foarte frumos, există un câmp al inimii și al iubirii… De fapt și pământul, în creația lui Dumnezeu, are un câmp electromagnetic protector- care se cam subțiază. Cu cât mai multă iubire oferim, cu atât mai puțină boală va fi. Iubirea cred că e soluția pentru toate, și pentru încălzirea globală. Din lipsă de iubire au apărut toate siluirile care au fost pe pământ. E o iubire care cuprinde în câmpul ei toate fațetele, e ceva mai nobil, mai înalt decât iubirea dintre o persoană și cealaltă, cuprinde și felul acesta de iubire, dar e mai mult… Am pe albumul cel nou un tango, se numește chiar așa, El tango. Și asta spun în acest cântec că tangoul e singurul dans care are savoarea întregii vieți, care exprimă întreaga viață. Un dans care cuprinde acest fel de dragoste…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Electomagnetică…

Sursa: https://revistatango.ro/ioan-gyuri-pascu-nu-putem-plange-noi-lacrimile-copiilor-nostri-nici-rasul-lor-nu-l-putem-rade-noi-83294