Laurenţiu Costinceanu

31 august rămâne unul din momentele de rememorare (și nu de comemorare) ale spiritul înalt care și-a sacrificat o fărâmă din eternitate pentru a vizita această planetă și pentru a ne oferi cu generozitate șansa fantastică de a-L întâlni sub diferite nume (Gyuri, Mes, Nemuriciul, Cadâr, Petko, etc).

Fără a le critica, site-urile de specialitate vorbesc sec despre Gyuri, consemnând simplist: muzician și actor român care în 1988-1989, după absolvirea facultății a predat limba și literatura română la o școală primară, punctând totodată diverse momente și aspecte ale activității sale.

Cred, sincer, că în esența, aceasta a fost și a rămas Gyuri, nu doar un profesor, ci un dascăl, care și-a lăsat pecetele-n lumini, astfel cum inspirat spune un cantautor (Ion Popa) într-o melodie dedicată învățătorului său. Gyuri este un veritabil Domnul Trandafir modern, un dascăl al sufletelor și „suferințelor” noastre, care dacă nu exista, trebuia inventat. Și El trebuia inventat pentru oamenii buni, care astfel, prin El, ei să devină fabuloși.

Aceasta a făcut și face Gyuri. A venit pentru a fi, așa cum spunea personajul său Mes: „eu nu sunt sac, sunt mânușă, … adică eu nu primesc, eu dau”, și nu doar timp, iubire, compasiune, ci o întreagă stare de spirit, pentru că în final, asta ne-a fost dăruit, nu doar un simplu om, ci o stare de spirit, o bucurie sufletească ce nu se poate descrie, dar pe care o simți atât de aproape, încât este cu neputință să o mai poți tăgădui. O bucurie oferită tuturor celor care au dorit și au fost în măsură să o primească.

Și pentru a puncta doar una din împlinirile (și nu doar proiectele) sale de suflet, care au alcătuit starea: am fost profund marcat de fenomenul Teatrul Spiritual cu tot ceea ce a implicat, text, regie, muzică, etc și mai ales artiști.

Un alt fel de teatru, în care nu vizionai sau revizionai un spectacol, ci îl trăiai. Ori de câte ori reveneai să participi chiar și la experiența aceleiași reprezentații, sentimentul, senzația era neschimbată: indiferent de numărul personajelor, nu aveai în față doar un grup de actori extraordinar de talentați care interpretează cu har o piesă. Aceștia se transformau în veritabile entități de lumină, în ghizi spirituali care te conduceau în acea experiență fabuloasă la care participai, pe care o trăiai și în a cărei vrajă rămâneai multe zile după.

O perioadă minunată în care timpul nu se mai supunea șabloanelor calendarului, ci era circumscris reperelor spectacolelor, întâlnirilor cu acei făuritori de fericire adunați în jurul lui Gyuri.

A fost mânușă, s-a oferit tuturor celor care au dorit, au putut, au „trebuit” să primească un strop de lumină și a punctat timpul cu absolutul său divin.

Un singur lucru nu am învățat de la dascălul sufletelor și „suferințelor” noastre: cum să „tratezi” dulcea dependență pe care o dă Starea de spirit Ioan Gyuri Pascu.

Alexandra Băcăoanu

Gyuri,

Sunt atât de multe lucruri care-mi trec prin minte, iar exerciţiul ăsta, să îmi imaginez că te am în faţa mea şi îţi vorbesc, mă emoţionează mult.

Vreau să ştii că îmi pare rău pentru că nu te-am înţeles şi nu te-am ascultat mereu. Au trecut anii şi multe din vorbele tale au avut ecou în mine şi-aşa am ajuns să le înţeleg.

Chiar dacă am fost departe, au fost destule momente când m-am gândit: ”Aici, Gyuri mi-ar fi zis asta!” Şi apoi mă linişteam, vorbele tale mă făceau să mă simt mai împăcată cu mine însămi şi cu viaţa.

Mi-e dor de cuvintele tale, mi-e dor de glumele tale, chiar acum mă gândesc că poate ai râde de ceea ce scriu acum, ştii că îmi plăcea când mă imitai şi râdeai de mine.

Nu cred că sunt prea bună să-mi exprim sentimentele, dar am vorbit de multe ori despre tine, mereu cu drag, mereu cu admiraţie şi cu părere de rău că am petrecut mult prea puţin timp împreună, dar chiar şi aşa, vei rămâne unul dintre oamenii care şi-au lăsat o amprentă asupra mea pentru totdeauna şi îţi sunt recunoscatoare pentru tot. 

Întâlnirea noastră nu a fost doar o întâlnire pentru scenă, a fost mult mai mult de atât…

Cu mult drag şi dor,

De la “cea mai lungă actriţă”

Pentru cel mai “scurt actor”!





Foto: Irina Maria Gănescu

Foto: Repetiţie pentru Eternul Spectator, decembrie 2014

Fotografii din spectacolul “Eternul Spectator”de Maria Ştefănescu



Din spectacolul  UNATC “Fundătura” după Azilul de Maxim Gorki, regia Mircea Rusu

Eternul Spectator

Eternul Spectator scenariu de Daniela Marin, după cartea NOI în secolul XXI, volumul 2, de Daria Gănescu şi Daniela Marin, 2014

rol – Personajul Albastru

Muzica: Ioan Gyuri Pascu

Fotografii de Maria Stefanescu

Fotografii de Maria Ştefănescu

Spectacolul s-a jucat în scena Teatrului de Artă Bucureşti între decembrie 2014 şi mai 2016.

„La facultate, la teoria literaturii, am înteles (şi cu mintea) caracterul iniţiatic al artei scrise, încă din cele mai vechi timpuri, de la Ghilgamesh şi Ulysse, până în zilele noastre.

Ca şi vieţuirea şi arta avea rol iniţiatic în devenirea spirituală. Acelaşi rol.

Am ajuns, apoi, la Calderon de la Barca si la Shakespeare pentru a înţelege că teatrul rosteşte adevăr cu ajutorul iluziei şi am înţeles că viaţa e teatru şi teatrul e viaţă. Şi am început să mă conştientizez ca actor şi spectator al vieţii mele. Am început să scriu cântece cu acţiunea în cer: ’Alerg printre stele” şi „Aşa departe cerul tău” – 1984. Înţelesesem deplin ceea ce ştiam de mic: că voi rosti şi făptui Adevăr cu ajutorul Artei!  Aşa cum Platon şi Socrate au făcut-o prin dialog, Pitagora prin numere. Există multe căi prin care Adevărul  şerpuitor prin iluzie se revelează.” Ioan Gyuri Pascu

extras din articolul: