Etichetă: Ioan Gyuri Pascu

Marcela Motoc

Publicat de de root în Testimoniale

Erau vremuri când fotografiile se făceau cu sufletul. 

N-aveai nevoie decât de o privire mai lungă sau o clipire mai rară ca să se descarce în tine toate imaginile, cu simțire cu tot, că fără simțire imaginile-s arse.

Toate momentele petrecute cu Gyuri s-au clipit rar, s-au așezat într-un sertar din suflet. 

Nu pot fi redate virtual, doar prin poveste. 

L-am deschis. Sertarul de-i poartă numele. 

Fotografiile sunt intacte. Nu-s prăfuite și nici decolorate. Ba chiar au și miros și sunet. 

Gyuri cântă la ghitară. Dana veghează discret. Iarina e lângă el, are 3 ani, se uită fascinată la degetele celui care ating corzile. Sau parcă nu le ating? Dar corzile totuși vibrează și sună, cântă. Vocea, vocea însă clar e a lui, îl recunoaște. El cântă, privește și iubește cu fiecare sunet părticica de el-însuși. Ea se holbează cu ochi la fel de tandri ca ai celui care atinge/nu atinge corzile și care îi e tată. Și deodată se aud două voci. Părticica de el-însuși cântă. S-au unit. Sunt uniți. Erau dintotdeauna.

Gyuri fericit. Gyuri râde. Gyuri tată. Gyuri soț. Gyuri prieten. Gyuri artist. Gyuri iubește. 

Suntem la Făgăraș. La casa părintească. Am trecut și pe la ea ca prea era aproape de casa părintească a lui Gyuri. 

Se deschide poarta, ai mei – încă erau toți – stăteau probabil de multă vreme după poartă, așteptând. Că era și vremea când telefonul stătea fix, iar în casă la noi stătea fix în bucătărie, că acolo se trăia cel mai mult și de-acolo au și aflat ai-mei-care-erau-încă-toți că trec pe-acasă cu Gyuri. Și s-au pornit s-aștepte. 

Erau după poartă. Mama i-a sărit direct în brațe lui Gyuri și s-au amestecat. Că el era și-al lor, dar nu de-acum, ci demult, și se recunoșteau chiar dacă încă nu se cunoșteau. 

Imaginile clipite rar și așezate în sufletul sertar emană iubire. Mai rar oameni așa frumos alcătuiți, doar din iubire. 

Gyuri iubire. Gyuri familie. Gyuri artist. Gyuri prieten. Gyuri veșnic pomenit și iubit. 

Gyuri. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. 

Mircea Țicudean

Publicat de de root în Testimoniale

Șocant: mie, Gyuri îmi trece prin cap mai ales când ascult muzică. Ceva ce i-ar plăcea. Îl văd, în minte, cum imită sunetele, mimând că ține o ghitară sau o „clapă” de sintetizator. „Fii atent, ce fain pasaj!”

Puținii ani pe care i-am petrecut aproape au fost muzicali și în general zgomotoși, cu cântări prin cămine studențești, într-o boemă care atunci mi se părea uneori periculoasă și mâncătoare de timp (ce-ar mai râde dacă aș scrie, pompos: „cronofagă!) , dar pe care, cu mintea de acum, aș repeta-o înzecit.

După anii în care am fost foarte aproape de el, am ajuns dintr-o dată departe, așa că nu pot spune că știu exact cum au fost ultimii lui 20 de ani.

Prin mass media și viu grai mi-au ajuns la urechi și ochi știri despre o personalitate foarte populară, îndrăgită, multilaterală, așa cum a meritat pe deplin, cu talentele lui abundente, gata să se exprime din orice poziție, în orice moment.

Nimic din toate astea nu m-a mirat.

Cum să nu-ți fie drag de Gyuri? Cum să nu răzbească un asemenea talent?

M-a mirat plecarea lui.

Am în sistem vreo doi-trei oameni care m-au marcat (urât cuvânt, dar asta e!) și care trec mereu prin cadru. Gyuri e unul dintre ei.

Dintre vechii prieteni, puțini mi-ar mai intra în voie.

Cu cât îmbătrânesc, în loc să devin mai senin și indiferent, cum îmi imaginam în tinerețe, sunt tot mai radical și mai politic.

Nici Gyuri nu ar înțelege tot.

De râs, însă, am râde cât cuprinde, și ne-am minuna frecvent: „Fii atent, ce fain pasaj!”

Liviu Antonesei

Publicat de de root în Testimoniale

Momentul în care m-am cunoscut cu Gyuri, după cum spune legenda, se pierde în negura vremii. Eram amîndoi neverosimil de tineri și tare mă tem că ne închipuiam că așa vom rămîne pe veci. Dar n-a fost să fie. Gyuri n-a avut măcar răbdarea să aștepte acest 31 august, ca să devină sexgenar, iar eu am devenit, dar nu știu cu ce folos!

N-am reușit niciodată să mă decid ce ipostază anume îmi place cel mai mult la Gyuri – actorul comic, dar nu doar comic, muzicianul sau poetul. Ca să nu mai spun că aceste ipostaze erau reunite în cel mai fermecător om din cîți am cunoscut în această viață. Ne-am văzut relativ rar, dar l-am văzut, ascultat și citit des. Și chiar dacă ne vedeam rar, faptul că îl știam undeva practicînd „jocul de-am joaaca”, cum numea el viața, îmi provoca o stare de liniște, de confort sufletesc. După ce a plecat, a fost mult mai greu, chiar dacă am revenit mereu la umorul lui, la muzica lui, la poezia lui.

Cînd a scos Blues de casă, am fost cuprins de un fel de frenezie, de nu va fi fost o formă de nebunie benignă. L-am ascultat de zeci de ori, l-am încolțit în șoaptă.  Pînă la urmă am scris acest Blues de casă 2, pe care de bună seamă că i l-am dedicat. Odihnește în pace, prietene. Am credința că ne vom revedea cîndva și dacă bluesul meu îți va plăcea, poate facem un cîntec pentru îngeri!

11 August 2021, în Iași

Blues de casă 2

              După Ioan Gyuri Pascu, căruia i se şi dedică

Dimineaţa cînd mă scol

celulele le simt golite

dimineaţa cînd mă scol

celulele le simt golite

de-a nopţii vampiriţă

care-mi eşti, baby !

Dimineaţa cînd mă scol

pompez plantaţia în mine

dimineaţa cînd mă scol

pompez plantaţia în mine

şi focul de-astă noapte

doar în creier fierbe.

Dimineaţa cînd mă scol

aştept o altă zi cu ochii goi

dimineaţa cînd mă scol

aştept o altă zi cu ochii goi

căci numai noaptea, noaptea

tu pulsezi în mine, baby !

Ăsta-i doar un blues de casă

Yeah, îl cînt numai în pustiu

Ăsta-i doar un blues de casă

îl cînt numai în pustiu

Ăsta-i doar un blues de casă

Yeah, baby, doar un blues de casă !

Dimineaţa cînd mă scol

celulele le simt golite

dimineaţa cînd mă scol

celulele le simt golite

Îmi beau cafeaua  neagră tare

şi-ţi lingi sîngele pe bot,

baby, baby, baby !

Yeah ! Baby !

Cristina Vasile

Publicat de de root în Testimoniale

Eram deja obișnuită să-i cunosc prietenii fratelui meu, să-i observ în timiditatea mea. Unul mai înaaaalt și mai slab, altul cu o mustață mare, o fată cu bentiță, alta machiată… 

Aveam vreo 8 anișori când un băiat în uniformă militară, micuț, durduliu și plin de viață, ne-a pășit pragul, timp de câteva permisii… Vorbea mult și îi vedeam pe cei mari, pe-ai mei, râzând cu poftă… Până și tata, cu firea-i mai ursuză, râdea.

Urmau nopți cu sunete de chitară și dimineți… tăcute. Repetau pentru « Fundal », trupa plămădită într-o unitate militară din Buzău, de patru boboci pasionați, pentru care singura armă erau sunetul rock și puterea minții…  

Din când în când, îmi făceam drum prin cameră, să fiu băgată în seamă de oamenii mari. Trecând fuga, fuga prin fața lui, mă oprea, glumea și-mi cânta. Mă simțeam, evident, importantă și-i priveam degetele alunecând pe grif-ul chitării. 

Anii au trecut, și-l urmăream prin prisma vorbelor dragi ale fratelui meu, Mihai. Prieteni ….de-o viață, muzica le-a ghidat pașii, aparatul foto al fratelui meu, martorul, din umbră, al timpului vremelnic…

Gyuri devenise celebru și nu credeam că mă va mai băga, pe mine, vreodată, în seamă.

Până într-o seară de concert într-un octombrie târziu, o seară în care nu aveam să-l descopăr pe celebrul Ioan Gyuri Pascu, transpirat prezumțios de căldura reflectoarelor, ci să-l regăsesc pe  Gyuri, « omul mare », transpirând aceeași veselie inocentă, doar cu un sunet mai melancolic…

Zoltan Octavian Butuc

Publicat de de root în Testimoniale

A scrie despre Gyuri e la fel de dificil cu A FI În CLIPĂ. A reuși să fii cu tot ceea ce ești în momentul prezent. Nefragmentat. Viu. Acum. Aici.
A scrie lui Gyuri o incapacitate a creierului ăstuia de carne a crede despre tot ceea ce înțelege a fi quantic.
Sunt convins că a vă spune vouă că îl vom/veți descoperi tot mai mult în timp e o realitate.
Sunt convins că a vă mărturisi dorul meu de el e ceva de înțeles.
A fost cu noi. Aici. Adineaori. 

Înregistrarea prezentării unui eveniment

Constantin Lae Neculae

Publicat de de root în Testimoniale

În noaptea dintre 11 si 12 iulie 2014 ascultam Radio Romania Actualităţi. Era vineri, emisiunea lui Andrei Partoş. Am fost printre cei care au ghicit scorul meciului Brazilia-Olanda (0-3). “Premiul” câştigat era dreptul de a propune pentru emisiunea viitoare, la difuzare, două melodii. Una dintre cele două piese propuse doream să fie a lui Gyuri. O auzisem într-o cântare de club unde eram spectator. L-am sunat pe Gyuri să îi cer piesa. Mi-a spus că nu este înregistrată. Mi-a spus sec: „…Vrei piesa? Fă-o la tine şi vin să trag vocea.”
Aşa a început.
A fost prima melodie lucrată cu el.

Gyuri, Lae şi Eugen Amarandei: ”So far so good”.

Ca în toate piesele scrise de el, povestea lui.

S-au adunat mai multe piese, puse pe un album. Puţin ştiut. „Casa inimii”.

La început Gyuri spunea ca îşi doreşte pe copertă o imagine anume: în jurul unui foc, să fie toţi prietenii care au lucrat la acest album. Au fost mai mulţi, muzicieni adevăraţi, care au participat la înregistrări.

Apoi ideea grafică finală i-a fost dată de Iarina, fata lui. Ea a şi realizat coperta. Mi s-a părut firesc. Ea era de fapt inima lui.

Dar ideea focului care ne încălzea şi ne lumina pe noi, cei din jurul lui, mi se pare că reprezintă cel mai bine viaţa lui Gyuri. A ars pentru noi. Ne-a încălzit sufletele. Când vreau să mă gândesc la el, întorc faţa către soare. Nu pot vedea nimic. Strâng ochii. Simt lumina şi căldura. Şi zâmbesc. De acolo, din Lumină, Gyuri ne zâmbeşte şi el. Ştiu sigur.

Alexandra Băcăoanu

Publicat de de root în Testimoniale

Gyuri,

Sunt atât de multe lucruri care-mi trec prin minte, iar exerciţiul ăsta, să îmi imaginez că te am în faţa mea şi îţi vorbesc, mă emoţionează mult.

Vreau să ştii că îmi pare rău pentru că nu te-am înţeles şi nu te-am ascultat mereu. Au trecut anii şi multe din vorbele tale au avut ecou în mine şi-aşa am ajuns să le înţeleg.

Chiar dacă am fost departe, au fost destule momente când m-am gândit: ”Aici, Gyuri mi-ar fi zis asta!” Şi apoi mă linişteam, vorbele tale mă făceau să mă simt mai împăcată cu mine însămi şi cu viaţa.

Mi-e dor de cuvintele tale, mi-e dor de glumele tale, chiar acum mă gândesc că poate ai râde de ceea ce scriu acum, ştii că îmi plăcea când mă imitai şi râdeai de mine.

Nu cred că sunt prea bună să-mi exprim sentimentele, dar am vorbit de multe ori despre tine, mereu cu drag, mereu cu admiraţie şi cu părere de rău că am petrecut mult prea puţin timp împreună, dar chiar şi aşa, vei rămâne unul dintre oamenii care şi-au lăsat o amprentă asupra mea pentru totdeauna şi îţi sunt recunoscatoare pentru tot. 

Întâlnirea noastră nu a fost doar o întâlnire pentru scenă, a fost mult mai mult de atât…

Cu mult drag şi dor,

De la “cea mai lungă actriţă”

Pentru cel mai “scurt actor”!





Foto: Irina Maria Gănescu

Foto: Repetiţie pentru Eternul Spectator, decembrie 2014

Fotografii din spectacolul “Eternul Spectator”de Maria Ştefănescu



Din spectacolul  UNATC “Fundătura” după Azilul de Maxim Gorki, regia Mircea Rusu

Clement Ifrim

Publicat de de root în Testimoniale

“E greu să scrii ceva la timpul trecut despre Gyuri, el fiind prezent în gândurile şi simţămintele noastre ca şi cum ar fi la doi paşi de noi, acordându-şi chitara…

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a-l caracteriza pe Gyuri, fără ezitare aş zice “autentic” sau “adevărat”. E nevoie de mult curaj să te prezinţi lumii exact aşa cum eşti, nici mai mult, nici mai mai puţin, iar Gyuri ne-nvăţa cum să fim reali şi curajoşi, prin tot ceea ce era şi făcea, zi de zi, ceas de ceas.

Într-una din vizitele  lui în Seattle, concertând pentru comunitatea românească din zonă la acţiuni de strângere de fonduri pentru biserica ortodoxă “Sfinţii Trei Ierarhi” şi Centrul Cultural Românesc, Gyuri îşi pregătea programul în timp ce soţia mea pregătea cina, când, vine dintr-odată la noi zicând cu entuziasmul unui copil care-şi găsise jucăria preferată: “Vă gătesc eu un gulaş cum n-aţi mai gustat niciodată”. S-a pus imediat pe treabă şi a pus tot atâta pasiune în bucătărie cât în sala de concert, cu acelaşi zâmbet pe buze, cu toată inima, cu acceaşi bucurie interioară. Gyuri iubea viaţa, iubea tot ceea ce e frumos şi viu în lume. Gyuri nu putea fi fals, pentru că Gyuri iubea iubirea. Oriunde ar fi acum, Gyuri iubeşte iubirea. Şi nouă ne e dor de iubirea lui…

Eternul Spectator

Publicat de de root în Actor

Eternul Spectator scenariu de Daniela Marin, după cartea NOI în secolul XXI, volumul 2, de Daria Gănescu şi Daniela Marin, 2014

rol – Personajul Albastru

Muzica: Ioan Gyuri Pascu

Fotografii de Maria Stefanescu

Fotografii de Maria Ştefănescu

Spectacolul s-a jucat în scena Teatrului de Artă Bucureşti între decembrie 2014 şi mai 2016.

„La facultate, la teoria literaturii, am înteles (şi cu mintea) caracterul iniţiatic al artei scrise, încă din cele mai vechi timpuri, de la Ghilgamesh şi Ulysse, până în zilele noastre.

Ca şi vieţuirea şi arta avea rol iniţiatic în devenirea spirituală. Acelaşi rol.

Am ajuns, apoi, la Calderon de la Barca si la Shakespeare pentru a înţelege că teatrul rosteşte adevăr cu ajutorul iluziei şi am înţeles că viaţa e teatru şi teatrul e viaţă. Şi am început să mă conştientizez ca actor şi spectator al vieţii mele. Am început să scriu cântece cu acţiunea în cer: ’Alerg printre stele” şi „Aşa departe cerul tău” – 1984. Înţelesesem deplin ceea ce ştiam de mic: că voi rosti şi făptui Adevăr cu ajutorul Artei!  Aşa cum Platon şi Socrate au făcut-o prin dialog, Pitagora prin numere. Există multe căi prin care Adevărul  şerpuitor prin iluzie se revelează.” Ioan Gyuri Pascu

extras din articolul:

Teatrul vietii in Viata Teatrului