Categorie: Testimoniale

„De la festivalul ,,Hermannstadtfest”, melodia ,,Cântecul Nostru” nu este doar una dintre piesele pe care le admir, ci este una dintre melodiile mele de suflet. Atunci când am ascultat pentru prima oară acest cântec, pur și simplu m-am îndrăgostit de versuri, de linia melodică, de acea chitară de pe fundal, de sensibilitate… de tot! Chiar dacă după prima ascultare știam aproximativ 95 la sută din piesă, eu am ascultat-o (zilnic) de vreo 20 de ori și mă durea sufletul atunci când opream melodia, parcă aveam un gol în suflet. ,,Cântecul Nostru” și-a câștigat un loc în sufletul meu și abia aștept să reinterpretez melodia la cele mai potrivite evenimente!”

Deși eu sunt un mare fan al artiștilor și melodiilor de demult, spre rușinea mea – până la festivalul ,,Hermannstadtfest” 2021 – nu știam prea multe despre maestrul Ioan Gyuri Pascu, deși una dintre melodiile pe care le ador din adolescenţă este ,,Ce liberi am fi”. Cu ocazia acestui eveniment m-am documentat și am aflat foarte multe lucruri interesante despre acest artist extraordinar! Niciodată nu este prea târziu, nu? Am vorbit despre Ioan Gyuri Pascu și cu ,,fratele” meu, Codruț Croitoru, care mi-a predat o adevărată lecție despre Gyuri Pascu! Mi-a arătat foarte multe melodii, despre care habar nu aveam și de atunci am devenit o admiratoare de a artistului…

Nu știu cum a fost ca om, însă dacă ar fi trăit, atunci pot spune că aș fi băut o bere cu dumnealui (aceasta este o vorbă de a mea, vorbă pe care o spun doar despre oamenii pe care îi consider nemaipomeniți). Îmi pare rău că nu am apucat să îl cunosc, căci sunt sigură că am fi vorbit foarte mult, despre orice și că – cine știe? – poate am fi colaborat!

De la festivalul ,,Hermannstadtfest”, melodia ,,Cântecul Nostru” nu este doar una dintre piesele pe care le admir, ci este una dintre melodiile mele de suflet. Atunci când am ascultat pentru prima oară acest cântec, pur și simplu m-am îndrăgostit de versuri, de linia melodică, de acea chitară de pe fundal, de sensibilitate… de tot! Chiar dacă după prima ascultare știam aproximativ 95 la sută din piesă, eu am ascultat-o (zilnic) de vreo 20 de ori și mă durea sufletul atunci când opream melodia, parcă aveam un gol în suflet. ,,Cântecul Nostru” și-a câștigat un loc în sufletul meu și abia aștept să reinterpretez melodia la cele mai potrivite evenimente!

Cât despre maestrul Ioan Gyuri Pascu… a fost (iar pentru mine și este) un om de nota 1000 și un artist adevărat, de care țara noastră trebuie să fie mândră!

Dominique Simionescu, solist vocal, director festivalul ,,Hermannstadtfest”

Cu mare dragoste scriu pentru Gyuri!

Gyuri este pentru mine artistul complet, al cărui suflet minunat şi al cărui spirit creator strălucea prin fiecare celulă. La fiecare cântare a lui simţeam emoţia şi vibraţia, iar de voce, nu am ce să spun decât atât: “O Sole Mio” parcă a fost creat pentru vocea lui. De fiecare dată când îl cânta era un moment înălţător. Şi de fiecare dată când improviza, era magic.

Se spune despre artistii cu har că au 90% inspiriaţie şi 10% transpiraţie. Lui Gyuri, Dumnezeu i-a dat 500% har şi inspiraţie.

Este un mare privilegiu că am putut să îl cunosc şi să îi fiu aproape!

“Rodicuţa” (cum îmi spuneai tu)

Și ce rămâne dintr-un om, după ce trupul nu-i mai este cuib de simțire?

Ce a rămas din Gyuri oare?

Iată, cu mine este încă vie interacțiunea preț de câteva ceasuri, zile, poate, și sensurile unor clipe de întâlnire autentică, un fel de “ne-am întâmplat să ne cunoaștem” ca doi oameni simpli, cu doruri, visuri, tristeți, bucurii și afinități de alte neamuri, pe sub soarele deloc pitic al artei și al textelor lui David Hawkins.

Da.

L-am cunoscut pe Gyuri la un târg de carte, într-un mod mai mult sau mai puțin banal, într-un moment în care încă mă căutam printre rândurile editate de Daniela Maria Marin și cuvintele scriitorului american mai sus menționat.

Așa am descoperit că și el avusese rătăcirile lui. Încercările lui. Poverile lui. Mai târziu, aveam să aflu că îl apăsau zilele ploioase și că se săturase să fie perceput ca un comediant, dar că oamenii îl voiau glumeț, optimist, vesel, că doar îi învățase cu un nărav greu de dezbărat pe vremea colaborării cu Divertis și a filmelor în care alura sa era ceva mai rubicondă.

Numai că Gyuri a crescut întru cunoaștere de sine și a scăzut la trup, iar vocea sa a luat o altă formă, nebănuită, cu mult mai gravă, dar oamenii se feresc de oglinda care să le amintească în vreun fel de Do majorul existenței lor. Nu toți, e adevărat. Unii dintre ei. În felul acesta, a pierdut o parte din publicul de odinioară, dar a câștigat un altul, mai puțin temător într-ale nuanțelor trăirii unei vieți care vine și cu bune și cu rele.

Eu așa l-am cunoscut, ca pe un purtător de cuvinte și de sunete muzicale, unele care rămân cu mine și în care îmi place să-l regăsesc. Amintirea mi se duce mai puțin hai-hui pe meleagurile vremurilor în care îi descopeream ființa la câțiva centimetri distanță. Hm.

M-am bucurat să-i însoțesc versurile cu partituri de culoare. A răspuns, la rândul lui, cu generozitate invitației de a participa la expozițiile mele și de a cânta. Așa, pur și simplu. Fără nicio altă miză. Doar de dragul de a-și dărui creațiile.

Și

Poate deloc întâmplător, la scurt timp după moartea lui David Hawkins, pe care am avut amândoi șansa să-l cunoaștem în persoană, i-am dăruit tabloul “Timeless life”, tablou pictat în memoria autorului de texte spirituale și care în volumul de versuri al lui Gyuri (“Purtătorul de cuvinte”) ilustrează poezia “Rugă”, care începe așa:

“Un suflet alb și pur se ridică la cer”

Da. Poate că știam. Poate că știa. Cine știe?

Alexandrina- Carmen Ene,

prietenă

recital la Expoziţia Alexandrinei Carmen Ene – “După licurici”,  2014

recital la expoziţia Alexandrinei Carmen Ene – “Aici printre flori”, 2016

Gyuri nu a fost o simplă persoană cunoscută într-un anumit moment al vieții! Ioan Gyuri Pascu a fost un Mare Artist al României, un artist complet – actor, scriitor și muzician (instrumentist și artist interpret) – de o mare valoare, care ne-a fascinat de fiecare dată când a urcat pe scenă!

Personal, l-am cunoscut și am participat împreună, în perioada anilor 1980-1993, la multe spectacole și turnee de divertisment. Cele mai frumoase momente mi s-au părut cele din Turneul național organizat sub egida Festivalului Artei și Creației Studențești desfășurat în toate marile centre studențești din acea perioadă (București, Iași, Cluj, Târgu Mureș, Timișoara și Craiova), în care eu cântam  în Grupul Coral SONG condus de Ioan Luchian Mihalea și Gyuri era membru al Grupului DIVERTIS.

Nici acum nu-mi pot explica satisfacția și uimirea de a performa (într-o perioadă în care anumite evenimente culturale erau greu de realizat) în săli de case de cultură pline până la refuz cu tineret avid de momente de relaxare, umor, muzică de calitate – într-un cuvânt – CULTURĂ!  Toate momentele artistice pe care le-a susținut Grupul DIVERTIS în acei ani au fost momente de referință ale umorului românesc, iar intervențiile sau „solo-urile” lui Ioan Gyuri Pascu erau cele mai apreciate de public! De ce? Pentru că avea un talent actoricesc fantastic, nu respecta niciodată textul din scenariu și toate interventiile sale se făceau pe o artă a improvizației ieșită din comun! Colegii săi de trupă nu știau niciodată ce va spune GYURI și râdeau în hohote împreună cu toată sala la toate „șopârlele” anticomuniste strecurate cu mare har în replicile sale!

Ioan Gyuri Pascu a fost un Mare Artist!

A compus zeci de cântece publicate pe vinil, casete şi CD-uri, a scris cărți, a fost un actor cu mare har și dar de la Dumnezeu!

Așa cum spuneam la început, cuvintele sunt sărace pentru a descrie un artist ca Ioan Gyuri Pascu! Din păcate a plecat foarte repede dintre noi, dar a ars cu o flacără ce nu se va stinge niciodată!

Noi îl păstrăm viu în memoria și în sufletul nostru pentru momentele sale de aur și pentru moștenirea culturală lăsată nouă și generațiilor viitoare!

Bogdan Dragomir – muzician și coleg de scenă al lui Gyuri!

Pentru că dintotdeauna am iubit rebusul şi muzica, m-am gândit să le combin realizând careuri care încrucişează cuvinte din versurile artiştilor dragi ai României. Unul dintre aceştia este Ioan Gyuri Pascu, un talent uriaş, pe care l-am admirat din copilărie. Îl urmăream la televizor şi aveam casete cu muzica sa. Mi-a făcut o plăcere deosebită să reascult sau să descopăr cântecele sale şi să îngrilez cuvintele. Ţin minte că am vrut să-i ofer cartea „Enigme pe portativ” la „Folk You” 2016, apoi la „Ilva Fest” 2016, dar pentru ca dumnealui nu a mai putut participa, nu am reuşit să fac acest lucru atunci…  Însă rebusul a ajuns la familia sa şi sunt convinsă că din cer a zâmbit atunci un curcubeu…

Alexandra Veronica Stroe

Gyuri, tu și muzica ta veți rămâne în sufletele noastre!

Tu ești un fenomen, un spirit, o personalitate complexă!

Un OM excepțional!

Ne-am cunoscut în 1987, la Costinești, în față la Radio Vacanța. Urma să ai un spectacol la Teatrul de vară, cu Divertis. Apoi anii au trecut și am aflat că de ceva vreme te-ai apucat de compus muzică. Muzică  pentru oameni care pun spiritul, înaintea materialului. Am discutat și despre un album, în noua ta formulă de band, cu Lae și Eugen. Am participat și la câteva cântări prin cluburi bucureștene. Poate doar acesta să fi fost motivul care ne-a apropiat? Nu, Gyuri. Chiar dacă trebuie să mă repet, ci doar pentru că am descoperit în tine un OM!

În martie 2015, te-am solicitat să participi la un concert caritabil, la Râmnic, un eveniment ce făcea parte dintr-un proiect generos, inițiat de mine, care se numea ”O legendă pentru un început”. Ai fost de acord imediat ce ai aflat care era scopul acelui concert (strângerea de fonduri pentru ca un elev talentat de la Liceul de Arte din Râmnic să-și poată cumpăra un instrument de care avea nevoie pentru a studia și a-și putea continua cariera de instrumentist). Ai răspuns prezent, fără nici o ezitare dar…

La ora concertului nici nu puteai să vorbești. O nefericită de răceală, destul de agresivă, îți luase pur și simplu darul vorbirii. De cântat…  nici nu mai putea fi vorba. Te-am rugat doar să fii prezent în sală. Vom explica celor prezenți situația, ți-am spus. Dar tu, Gyuri, ca un profesionist inegalabil, ți-ai adunat toate energiile, te-ai urcat pe scenă şi ai susținut un recital extraordinar! Cei prezenți  în sala Teatrului Anton Pann din Râmnic, te-au aplaudat și ovaționat minute în șir, în picioare…

Această întâmplare, deloc întâmplătoare, mi-a dat dimensiunea SPIRITULUI tău extraordinar, unic, care a fost și rămâne pentru mine Ioan Gyuri Pascu.

Pentru astfel de personalități, pentru cei care iubesc acest mod de a fi și de a oferi tot, doar în schimbul bucuriei de a face un om fericit, mă înclin și cred că Dumnezeu v-a rezervat un loc special în Împărăția Sa, acolo unde vreau să cred că eștI acum, Gyuri…

… îmi este imposibil să vorbesc la timpul trecut despre tine, Gyuri.

George Chirca

Acest proiect a prins viață odată cu ideea de a „sprijini semințele de talent ale Râmnicului, pentru a deveni flori”, așa cum ne spunea la prima ediție, o legendă a scenei românești, regretatul actor și cantautor Ioan Gyuri Pascu.

     “…… vreau să scriu despre el.  Și nu știu cum. Despre Gyuri care strălucea pe scenă, a vorbit toată lumea. Aș putea să încep cu cel cu care am umblat din gazdă în gazdă, la începuturile noastre prin București, cu poveștile nopților cîntate și ale celor vorbite în care am amestecat cam tot ce se putea amesteca; bucurii, tristeți, cărți, sport, întrebările noastre despre mersul și rostul lumii  și multă, multă viață. Ar mai fi o variantă, meciurile pe care le-am văzut și trăit împreună… sau aș putea începe cu Gyuri cel sensibil, vulnerabil  și trist care se ascundea în chitară ca să fie el,  … sau cu Gyuri care bătea noaptea la ușă să mă întrebe dacă nu am o bucată de pîine că el are o ceapă, sau cu drumurile noastre cu mașina, sau….

      S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri. Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult

      Era un amestec perfect de Caragiale și Creangă, în care se mai băga din cînd în cînd și Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aș spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiți și nu prea înghesuiți,  Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăț-Lungilă, (nu rîdeți, Gyuri știa cum să aducă luna de pe cer și să ți-o pună în palmă). Și nu de puține ori, toți plecau, ca să-i facă loc lui Moș Nechifor Coțcariu.

             Îl iubea pe Caragiale și învățase de la el  să folosească ironia fină, să ia din viață și să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos.  Autoironia era un bonus care venea de la el.

Talentul lui era uriaș, lua o jumătate de glumă  și făcea din ea una întreagă, rotundă și plesnitoare ca o minge nouă și frumoasă. Era hoț de clipe. Știa să fure clipa, să o facă să fie a lui. Da, avea geniu adevărat. Am văzut asta de multe ori, așa că trebuie să o spun. Prostește vorbind, cred  că și Dumnezeu va rîde cu el.

        Cu el rîsul era rîs, spectacolul era spectacol, cîntatul era căntat, în trei cuvinte: treaba era treabă. Doar noaptea era de multe ori zi…

       A fost frumos!

………”

28 septembrie 2016                                                        Valentin Gora

Au trecut 5 ani de cind am scris acest text despre Gyuri.

Aşa l-am cunoscut eu, aşa a fost el.

Aşa este el,  în personajele, în muzica şi în carţile lui.

5 ani, ceasurile s-au învirtit înainte.

Am rîs mai puţin.

L-am visat de multe ori.

Am  visat spectacole în care eram împreună şi am făcut spectacole în care, pe scenă, era un mare loc gol.

În vise, n-am schimbat nici o vorbă cu el.

Lucrurile nefăcute au rămas nefăcute, vorbele nespuse au rămas nespuse.

Cînd citesc „Balada bunului însoţitor” a lui Ezra Pound, mă gîndesc şi la Gyuri.

20 august 2021                                               Valentin Gora

Ne-am cunoscut într-un “a fost să fie”. Cred că s-a datorat faptului că lui îi plăcea să ajute oamenii.

Ceea ce am văzut prima dată – şi m-a uimit – a fost modestia lui. Am văzut Omul şi iubirea lui de oameni. Nu îi plăcea să fie în faţă, ci mai degrabă părea că se retrage şi observă. Uneori îmi părea chiar timid, contrastând astfel cu marele, cunoscutul şi  talentatul artist pe care îl știam până atunci. L-am văzut şi pe Gyuri cel căruia îi păsa de fiecare om, de Ţara lui, cel care dorea ceva mai bun pentru lumea în care trăim, pentru întreg Pământul, sperând că fiecare va face ceva pentru a ajuta Universul, oamenii de pe Pământ, fiecare va face ceva pentru o Lume mai bună.

Artistul Gyuri Pascu, așa cum l-am perceput eu, era un mare perfecţionist, mereu dorind să facă mai bine, mai mult şi mereu întrebându-se dacă era destul. Cerea acelaşi lucru şi de la cei din jurul său şi uneori se supăra dacă i se părea că nu e luat în serios. Trăind, evoluăm fiecare dintre noi, iar artiștii poate chiar mai mult. Făcuse multe din punct de vedere artistic până când l-am cunoscut eu şi cred că el evoluase mult şi în zona spirituală. Ca mulţi artişti care simt că li se pune o ştampilă în frunte, cred că suferea că nu era mereu luat în serios când se manifesta în noua sa formă. Artiştii uneori se metamorfozează, transformarea lor este puternică pentru că ei simt, trăiesc mai puternic, vibrează la tot.

Vreau să mi-l amintesc cântând despre Lumină, iubire, univers, despre tot ce a fost el, şi mult mai mult din călătoria lui în lumea asta. El este Mult mai mult. Îţi multumesc Gyuri!

Nora Drăgan

Dragă Gyuri,

Te-am cunoscut atunci când poate eram prea mic să îţi înţeleg înţelepciunea şi bunătatea. Încă de atunci însă,  iubesc să te ascult cântând. Cu căldură, pragmatism, umor şi iubire, cântacele şi vocea ta încă îmi amintesc să fiu mai bun şi să dau mai mult celor din jurul meu. Ne e tare dor de tine…

Cristi Drăgan

Ne-am cunoscut în 2016, la Festivalul 25 de ore de teatru non-stop.
Fiind în organizarea festivalului, mi-a revenit onoarea de a mă ocupa de voi, actorii și regizoarea spectacolului 4 x 4 personaje.
Ce bucurie. Ce încântare.

Am crescut cu Divertis și emisiunile în care apăreai, Gyuri. Te-am ascultat în concerte și am râs cu lacrimi la fiecare glumă spusă.

„Fata cu ochi triști” este melodia care m-a emoționat de prima oară când am ascultat CD-ul primit de la tine. Am ascultat-o pe repeat.
La concert mi-ai dedicat piesa, știind că e preferata mea. Imi amintesc seara aceea ca și când ar fi fost ieri.
Ce emoționată am fost.
Ce OM minunat mi-a fost dat să cunosc. MARE OM.

Vorbe frumoase, din suflet, avea pentru toată lumea.
Zâmbete, de pus pe chipul fiecăruia.
Prin muzică, ne înălța.
Prin cuvinte, ne învăța și ne bucura.

O să găsesc un cor Gospel la un moment dat și la tine mă voi gândi.

Mulțumesc din suflet!  – Lulu