Era în toamna anului 1987 sau 1988… atît de mult timp a trecut şi memoriile sînt învăluite în ceaţă. Dar imaginea lui Gyuri este proeminentă, cum este şi ziua în care l-am cunoscut. Nu o voi uita niciodată.
Eram la căminul studenţesc din Cluj şi reflectam cum să abordez o chestiune personală cu colega mea de cameră. La un moment dat, o voce soprană şi o chitară au spart tăcerea înserării. “Hotel California” de Eagles, şi chitara solo răsunau în apus de soare, fiind amplificate de clădirile paralele.
Colega mea sare din pat, dechide fereastra şi exclamă: “Ia să vedem cine ne serenează.”
“Gyuri” strigă ea, “vino sus!” Gyuri pierduse locul la căminul de băieţi şi avea nevoie să stea undeva pentru două săptămîni, iar noi aveam două paturi libere în cameră.
Aşa l-am cunoscut pe Gyuri şi am devenit colegi de cameră, la caminul de fete.
Într-o zi a venit un prieten al colegei mele de cameră să îi ceară ţigări. Gyuri dormea, pe burtă, vreau să precizez. Colega mea ea răsteşte la amicul ei, enervată că nu îşi cumpăra ţigări. El răspunde: “Nu mai striga, că o scoli pe domnişoara”. Gyuri se ridică din pat şi răspunde: “Domnişoara are barbă”.
Am rîs cu toţii şi mereu ne aminteam de această întîmplare şi de toate aventurile cu Gyuri din perioada aceea, cît a stat cu noi. Pînă la urmă, două săptămîni s-au transformat într-o lună, un timp în care s-a închegat o prietenie adevărată care a durat pentru toată viaţa (atît cît i-a fost contractul lui Gyuri cu Dumnezeu). O lună încărcată cu muzică, veselie şi umor, dar şi momente de tristeţe.
Îmi aduc aminte că înainte de a pleca în Anglia, prin 1991-1992, am fost la un spectacol Divertis şi după spectacol m-am dus în spatele scenei să îmi iau rămas bun. Gyuri îi spune lui Toni Grecu să mă îmbrăţişeze că nu se ştie dacă ne vom mai vedea vreodată. Dar soarta a fost că ne-am revăzut chiar de multe ori.
Nu voi uita exaltarea lui Gyuri cînd l-am vizitat în Bucureşti; era atît de fericit să o cunosc pe prietena lui, Daniela Marin, care avea să devină soţia lui. Faţa lui avea o lumină divina de cîte ori vorbea despre Daniela. Nu l-am văzut niciodată atît de fericit.
Ne-am revăzut de multe ori, în Romania (Ulmu, Cluj, Bucureşti, Iaşi, etc) sau în California. Cînd Gyuri a venit în California cu trupa Divertis, îmi amintesc ce impresionat a fost îind i-am oferit cartea “Hollographic Universe” by Michael Talbot, carte care a fost tradusă ulterior de editura Danielei, Cartea Daath. O carte care a stîrnit multe discuţii profunde.
Gyuri va avea întotdeauna un loc special în inima mea. A fost un om plin de pasiune, un filozof, care a trăit intens fiecare relaţie. Pentru el nu au existat relaţii superficiale. Un om cu adîncă profunzime, analitic, dezbătînd şi încercînd să înţeleagă existenţa umană, nefiind de acord cu teoria lui Nietzche despre existenţialism. De cîte ori am avut oprtunitatea să discutăm, am dezbătut multe subiecte, şi filozofice, şi spirituale, şi religioase. Pînă la urmă, nimeni nu ştie unde merge sufletul. Dar ştim ce amprentă a lăsat asupra noastră. Gyuri ne-a lăsat o moştenire spirituală şi culturală prin care va trăi veşnic.
Brânduşa Curcăneanu
