Ioan Gyuri Pascu lansează albumul „Gânduri Nevinovate”

Autor: Andreea C. Talmazan

Ioan Gyuri Pascu lansează albumul Gânduri nevinovate

Acest interviu a fost realizat săptămână trecută, mai precis luni, 17 februarie, la ora 9.30 dimineaţa, cu puţin timp înainte ca Gyuri să-şi dezheţe maşina şi să plece la Pârâul Rece, în cantonament cu colegii săi de la Divertis. Această întâlnire a fost prilejuită de lansarea pe data de 26 februarie a noului album semnat Ioan Gyuri Pascu.

Fată sau băiat?

Z.M. Ce nu se ştie despre Ioan Gyuri Pascu?

Gyuri: M-ai luat prin surprindere. Ha! Ce nu se ştie despre mine?! Pentru că foarte multe lucruri se ştiu deja, nu-mi prea dau seama ce a rămas pe dinafară.

Z.M.  ştraduieşte-te puţin

Gyuri: Nu se ştie ce o să am în aprilie, băiat sau fată, asta pentru că nici eu nu ştiu încă.

Z.M.  şi chiar nu mai ai nimic pus deoparte la secret?

Gyuri: Cred că şi faptul că am vrut să devin comentator sportiv se ştie deja. Cred că acesta este motivul pentru care unii se miră când mă mai văd la televizor sau mă mai aud la câte o emisiune sportivă. Ah, nu ştiu dacă mulţi ştiu că am un frate în Germania care are două fetiţe, dar care n-are nicio treabă cu muzica. A fost handbalist.

Z.M.  Este o legătură de familie?

Gyuri: Da, cred că da, şi eu am jucat handbal, pe post de conducător de joc.

Sportul, materia preferată

Materia preferată a elevului Ioan Gyuri Pascu a fost, cum era de aşteptat, sportul. Cărui copil nu-i place sportul la şcoală, în mod special? Există şi o vorbă: singura limbă străină care-mi place este sportul. Însă Gyuri a mai avut slăbiciuni şi pentru alte materii şcolare. “Îmi plăceau mai multe materii, depindea de an. Când eram mai mic îmi plăcea chiar şi biologia… doar un pic. Până în clasa a VIII-a mi-a plăcut foarte mult matematica. Am fost şi la olimpiade, în clasele a IX-a şi a X-a am fost printre olimpicii de matematică. După care, mi-am schimbat opiniile şi mi-am concentrat toată atenţia către fizică. În clasa a XI-a am fost olimpic la fizică.

Vă întrebaţi cum a ajuns profesor de limba şi literatura română? Foarte simplu. Limba şi literatura română i-a plăcut lui Gyuri încă din clasele primare, dar abia în ultimul an de liceu a descoperit că-i place cu adevărat. Drept pentru care a mers şi la olimpiadă pentru prima şi ultima dată în clasa a XII-a. “Însă sportul mi-a plăcut întotdeauna, era cea mai plăcută materie. Dar până când nu dădeam probe de alergare. La săritura în înălţime aveam probleme mereu. Mă descurcam, însă, de minune, la săritura în lungime. Ţin minte că în şcoala generală săream 4 metri şi ceva.”

Z.M. Când te-ai îndrăgostit prima data?

Gyuri: La grădiniţă.

Z.M. Aşa de tânăr?

Gyuri: Da, de vreo 2-3 ori. Una era Svetlana, la care erau mai mulţi candidaţi. După aceea a fost o fată, Carmen Muscă, care ea s-a mutat mai apoi la Braşov.

Z.M. Dar când ai iubit prima oară cu adevărat?

Gyuri: Eh, eram la liceu, în clasa a XI-a şi m-am îndrăgostit de o fată din clasa a VII-a. În general, foarte greu primeam răspunsuri la sentimentele mele. Întotdeauna mă îndrăgosteam de unul singur. Ţin minte că o dată am luat bilete la film şi fata nu a venit. Am îngheţat acolo. Dacă voiam să-i iau geanta, să o ajut, nu mă lăsa. Nu prea avea ea romantisme. Mai târziu s-a căsătorit c-un fotbalist.

Un pumn de regrete

Adeseori vedem pe stradă puşti care se iau la harţă din orice. Câteodată ies bătăi crunte între ei, care se termină cu capete sparte, cu vânătăi, cu aşa-zise semne de bună purtare. Gyuri s-a ferit de lucruri de acest gen, de meciuri fără miză.

“Nu eram violent şi nu sunt nici astăzi. Ţin minte că i-am dat o dată unei colege un pumn în spate. Eram în clsa a VII-a. Şi astăzi îmi pare rău de gestul meu, dar nu mai ţin minte de ce m-a enervat foarte tare.”

Nici în perioada de liceu nu a avut conflicte majore.

“Eram în timpul liceului, dar eram în vacanţă, la ţară, la bunici când m-am bătut ultima dată. Am fost cu o fată la un film, după care am condus-o acasă. Atunci au sărit vreo cinci băieţi de-acolo, din sat, şi m-au bătut. Am reuşit să scap după ce am încasat câteva. (Puţine, de altfel.) Fata era în siguranţă acasă, dar din ziua aceea nici că m-a mai interesat.”

Cel mai bun prieten, un chinez

Cel mai bun prieten al lui Gyuri este… chiar el. Apoi urmează ceilalţi “cum se spune, prietenii la nevoie se cunosc. Eu n-am avut prea mari nevoi pentru care să apelez la prieteni.“

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gyuri este un chinez pe care-l cheamă Felix. “Ăsta e numele românesc, că pe celălalt nu-l ştiu. L-am cunoscut în ’85, pe când era student aici.” Un alt bun prieten este de origine italiană, şi-l cheamă Maurizio. De altfel, Gyuri este o persoană foarte sociabilă. Cu toţi colegii din Divertis se înţelege foarte bine, în special cu Vali şi cu Cătălin cu care a împărţit camerele de hotel în turnee. “Nu pot să fac o departajare, cu toţi mă înteleg foarte bine şi îmi sunt prieteni.” De duşmani, însă, nu ne poate vorbi. “Asta pentru că nu m-a interesat să-i cunosc. Cred că ei ar putea să se definească mai bine. Mie personal nu mi-a plăcut să mă duşmănesc cu nimeni, dar, din câte ştiu eu, din câte am ajuns să cunosc oamenii, cred că am destui duşmani.”

Milionar în sucuri

Ioan Gyuri Pascu în viaţa de zi cu zi este la fel ca orice alt “pământean”. Consumă tot ce câştigă pe cheltuielile din casă, pe mâncare, sucuri, pentru că, “iată, şi asta cred că nu ştiu cititorii despre mine. Eu nu beau niciodată apă de la robinet. Din cauza asta poate nu sunt milionarul pe care ei visează să-l vadă, pentru că nu beau apă de la robinet şi dau o grămadă de bani pe sucuri.” Pentru că de aproape de doi de ani de zile s-a lăsat şi de fumat, acum cheltuie leii pe ziare, reviste şi cărţi.

O zi normală începe la ora 11, când Gyuri se trezeşte. “Asta în cazul în care nu cumva am ceva de lucru, să mă duc undeva să rezolv diferite probleme sau… nu dau interviuri. Dacă e o zi de muncă cu Divertis, trebuie să stau să scriu. Şedinţele grupului Divertis încep după ora 13, iar dacă am temă la care trebuie să mă gândesc, stau acasă şi muncesc, după care ajung pe la ora 16,17 la sediu. La Divertis Radio Show răspund de rubrica Tezaur folcloric. Ajuns la sediu, stau şi înregistrez după care mă întorc liniştit acasă. Dacă mai prind ceva din ştiri, e bine, dacă nu, mă uit la un film de acţiune, în general, şi-n niciun caz vreunul siropos. Ziua se termină, în general, cu o “cântare” la chitară, cu un studiu sau cu munca la computer, dar asta mai puţin, pentru că încă nu ştiu foarte bine să lucrez la el.”

Un bun al întregului popor

Z.M.  La ce fel de produse ai accepta să faci reclamă?

Gyuri:  Aş face reclamă la ceva care să nu-mi afecteze imaginea publică. Şi-aşa imaginea pe care o am eu in faţa publicului, nu este cea pe care mi-o doresc eu.

Z.M.  şi anume?

Gyuri: Ei bine, sunt un fel de “bun al poporului de care se râde”. Este un gen de imagine pe care şi-o deplânge şi Robin Williams. Asta nu că aşa vrea să mă compar cu el, dar odată m-a comparat cineva cu el când am fost în Canada.

Z.M.  Si totuşi, de ce ţi-ai lega numele, Gyuri?

Gyuri: De ceva deosebit. Asta pentru că în România există anumite prejudecăţi. Cred că cel mai potrivit ar fi să fac o reclamă la ceva cum face Pavarotti – la o cafea sau un lucru fin, astfel încât să se spună: “Ia uite, domle’, Ioan Gyuri Pascu consumă numai cutare lucru.” Sau de lucruri mai ciudate. De exemplu, în reclama respectivă să mă joc pe mine şi nu pe un om care face, de pildă, o cură de slăbire şi tu să vii să mă-ntrebi cum am slăbit, iar eu să spun că am folosit cutare, cine ştie ce ierburi.”

Comentator total

Când se află aşezat în fotoliu în faţa televizorului, Gyuri “comentează” întotdeauna. “Dana mă tot ceartă că tot comentez şi nu aude nimic.” Asta când la televizor se transmit concerte, dar Gyuri este foarte atent la sunet, în special, şi întotdeauna este nemulţumit. “Întotdeauna, când sunt transmisii live, constat falsuri. Vă daţi seama că nu-ţi cade bine şi atunci te faci mic în scaun şi, de obicei, dai vina pe faptul că nu ai auzit nimic în monitoarele de pe scenă. Dar consolarea este că mai văd preluări şi din concertele din Occident şi-i văd şi pe cei de-acolo cum greşesc şi-mi zic: “ Ei, dacă şi ei greşesc, merge şi la noi.”

Gyuri comentează atât greşelile pe care le face el, cât şi pe cele pe care le fac cei care preiau spectacolele, şi asta pentru că “din punct de vedere al sunetului, preluările la noi sunt încă foarte proaste”. Însă Gyuri s-a declarat mulţumit de sunetul pe care l-au avut 2 concerte care au fost preluate de televiziune, şi anume recitalul său de la Cerbul de Aur şi încă un concert susţinut la Timişoara. “Mai este o chestie pe care n-o înţeleg. Celor de la televiziune le trebuie foarte mult timp până să-l descopere pe cel care face soloul. Se întâmplă foarte des când un chitarist îşi face soloul, iar pe ecran apare toboşarul sau clăparul şi, dacă avem noroc, pe ultimele două măsuri îl vedem şi pe chitarist. De obicei, un om care face regia de montaj la sunet ştie cam când, după o pregătire, ar veni un solo. Hai să zic că pierzi o măsură până îl cauţi pe chitaritst şi până schimbi camerele, dar…”

Andreea C. Talmazan