Interviul neconvenţional

http://www.revistavip.net/Sarbatoritul_saptamanii/La_multi_ani,_Ioan_Gyuri_Pascu!/306/

 In 1993 i se ofera primul rol in filmul ” O vara de neuitat” a lui Lucian Pintilie, film ce s-a bucurat de un real succes si a fost apreciat in 1994 la Cannes. A mai jucat in filme ca Occident (2002), Offset (2006), Die Tränen meiner Mutter (2008), in 2008-2009 a jucat in serialul Tv Vine Politia!- rolul inspectorului Fane Popovici, apoi in serialul SOKO Koln (2010) si filmul Tv german Go West – Freiheit um jeden Preis (2011). Aplecat asupra literaturii religioase, in 2005 tipareste prima sa carte:” In cautarea armoniei”, ce a fost mult apreciata de critici si public datorita obiectivului propus de autor: pacea si linistea sufletului. „Orice carte e un indrumar de viata, te invata ceva. De multe ori, dincolo de cuvinte se ascunde un inteles mai adanc, asa ca in parabolele lui Iisus. El zicea ca trebuie sa avem credinta cat un bob de mustar, iar multi dintre semenii nostri inteleg asta, ca si cum ar trebui sa avem atata credinta cat sa mergem la biserica, duminica, de exemplu, iar cand iesim de acolo sa-l injuram pe cel intalnit pe strada. Dar dintr-un bob de mustar iese arborele care face alte mii de fructe, de boabe mici. Astfel trebuie sa intelegem credinta, lucratoare si roditoare incontinuu, spunea  Ioan Gyuri Pascu despre carte. 

de Redactia– 3233 afisari

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_Televiziunea_e_pe_ultimul_loc_in_viata_mea_artistica_/7843/

Ioan Gyuri Pascu: „Televiziunea e pe ultimul loc in viata mea artistica”

Din data: 02 Iunie 2012 ora : 13:01:05

Muzicianul si actorul roman Ioan Gyuri Pascu, membru al defunctului grup Divertis, si colaborator al Distractis a avut ocazia sa lucreze atat in televiziune, cat si in teatru. Cu toate ca televiziunea aduce un anumit capital de imagine si sume considerabile de bani, Gyuri nu este deloc incantat de aceasta inventie moderna, din simplul motiv ca el urmareste cu totul altceva in plan artistic. “Televiziunea e foarte cronofaga. Ca si ziarul. Si atunci, de multe ori, daca vrei sa te mai ocupi de ceva, nu mai ai timp. In plus, ideea de a face rating nu-i un lucru prea grozav si incurajator. Prin anumite formate, televiziunile rad de multi oameni care nu-si dau seama de acest fir foarte subtire: a intelege ce talent ai si ce nu ai. Sunt oameni care stiu exact si respecta talentul lor. Eu nu prea sunt un om al concursurilor, totdeauna am spus ca viata nu e un concurs, viata e un dar. De ce sa le tai aripile tuturor numai pentru a promova pe unul?

In plus, cateodata e vorba de un caz social, nu de talent. Si mai e ceva: daca cineva descopera ca au succes astfel de emisiuni, intervine mimetismul, tot din cauza concurentei, pentru rating. Face unul, fac cinci! Te uiti la o emisiune despre motoare, una se numeste „Motor”, alta „Pe motoare”, alta „Langa motoare” si tot asa. Si ajungi sa te uiti, in aceeasi zi, la aceeasi ora, peste tot, la acelasi lucru.

Televiziunea e pe ultimul loc in viata mea artistica. Asa s-a nimerit, asa a vrut Dumnezeu sa fac mai multa televiziune. Aduce imagine si beneficii materiale, dar banii sunt exact ca frunzele copacilor. Astazi sunt, maine sunt gata! Dar bucuria, iubirea fata de un act artistic veritabil, innobilarea talentului si transmiterea lui, menirea artistului, asta e altceva! Nu e important pentru mine daca sunt la televizor. Cand eram mai tanar imi doream sa ajung, sa demonstrez, dar asa e cand esti tanar. Apoi, realizezi ca, atunci cand ai har, nu trebuie sa demonstrezi, ci sa impartasesti. Atunci te mai linistesti. Cei care se lupta pentru rating, pentru aplauze, pentru apreciere n-au incredere in ei. Si asta pentru ca n-au adevarul”, a declarat acesta pentru adevarul.ro.

Sursa: adevarul.ro 

de Alexandru Stratan– 1428 afisari

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_cover-story_in_VIP_/4678/

Ioan Gyuri Pascu, cover-story in VIP

Din data: 26 Februarie 2011 ora : 17:30:16

Ioan Gyuri Pascu este personajul coverului din VIP, numarul 9. Satul de minciuna, ipocrizia si interesele dupa care lumea il aprecieaza, acesta ne lasa sa patrundem in lumea sa. Primul moment in care actorul a cochetat cu teatrul a fost la varsta de 15 ani, atunci cand acesta a regizat, pentru prima oara, un spectacol. „Cu teatrul am inceput in clasa a IX-a, cand am scris si regizat o piesa despre Avram Iancu. Nu stiu daca mai exista textul pe undeva. Apoi, mai tarziu, la Clubul Tineretului din Agnita, am avut un rol intr-o piesa din aceea, santierist-comunista. La modul serios am jucat teatru abia in 1985, la facultate, la cinci ani dupa ce picasem la Institutul de Teatru din Targu-Mures. Am jucat atunci <Englezeste fara profesor>, de Eugen Ionesco. Dupa aceea, Caragiale si dupa aceea, stop, pana hat, la inceputul anilor 2000, cand am fost invitat de domnul Hausvater, la un spectacol de improvizatie de la Sibiu. De cativa ani, am reluat activitatea teatrala cu Noaptea furtunoasa, pe urma Vicontele de Eugen Ionesco, la Cluj, Azilul de noapte la Teatrul Metropolis si acum, Take, Ianke si Cadir”, isi aminteste umoristul. Povestea continua numai in paginile revistei VIP.  

de Edith Alexa– 1568 afisari

Interviul neconvenţional nu l-am găsit pe net, dar era în computer:

Interviu Vip

  1. Va mai amintiti cand ati urcat prima oara pe scena? Povestiti-ne despre acest moment…
  • Nu am o amintire clară. Cred că la grădiniţă cu echipa de dansuri. Apoi, din clasa a III-a, cu corul şcolii. Dar, definitorii pentru evoluţia mea ulterioară , au fost o apariţie într-un montaj literar, într-a-VI-a, la Casa de Cultură şi, mai ales, o scenetă inspirată de serialul Colombo., într-a-VII-a, pe care am scris-o, am regizat-o şi, în care, am jucat, bineînţeles, rolul lui Colombo. Reprezentaţia a avut loc la o şedinţă cu părinţii şi a fost primul meu „succes” actoricesc.
  1. De ce ati ales actoria?
  • În mod cert sufletul meu a ales această cale pentru a-şi împlini lecţiile şi misiunea în această viaţă. De aceea am ştiut de mic că vreau să fiu om de scenă şi ecran. Actor şi muzician. Ţin minte că eram mic, stăteam în pat cu faţa în sus şi visam cu ochii deschişi că joc roluri în filme americane, deşi habar n-aveam de limba engleză (şi, ca un făcut, n-am avut şansa de a învăţa engleza niciodată în şcoală; nici acum nu ştiu cum am ajuns să o vorbesc şi să scriu cântece în engleză!).
  1. In ce proiecte sunteti implicat in prezent? Ce ar trebui sa stie lumea despre aceste proiecte?
  • Momentan doar în Nemuriciu – Land of Jokes – şi în piesa de teatru Take, Ianke şi Cadîr. Nu sunt de părere că lumea ar trebui să ştie ceva anume despre un proiect. Fiecare om e liber să-şi facă idei proprii despre lucruri. Chiar dacă acum reclama şi manipularea curg prin venele românilor neîncetat.
  1. Spuneti-ne cate ceva si despre proiectele in teatru.
  • Cu teatrul am început în clasa a IX-a când am scris şi regizat o piesă despre Avram Iancu. Nu ştiu dacă mai există textul pe undeva. Apoi, mai târziu, la Clubul Tineretului din Agnita am avut un rol într-o piesă din aceea, şantierist-comunistă.

La modul serios am jucat teatru abia în 1985 la facultate, la cinci ani după ce picasem la Institutul de Teatru din Tg. Mureş. Am jucat atunci Englezeşte fără profesor de Eugen Ionesco. După aceea, Caragiale şi după aceea stop până hăt, la începutul anilor 2000 când am fost invitat de dl. Hansvater la un spectacol de improvizaţie la Sibiu. De câţiva ani am reluat activitatea teatrală cu Noaptea furtunoasă, pe urmă Vicontele de E. Ionesco la Cluj, Azilul de noapte la Teatrul Metropolis şi acum, Take, Ianke şi Cadîr.

  1. Care a fost cel mai frumos moment din viata dvs? Povestiti-ne cand si cum s-a intamplat?
  • Nu-mi fac topuri din viaţa mea sau a altora. Au fost multe momente minunate în viaţa mea. Unele nici nu pot fi descrise în cuvinte. Le păstrez în inima mea şi nu le prea povestesc lumii.
  1. Spuneti-ne mai multe despre cartea la care lucrati? De ce ”Viaţă. Adevăr. Lumină”? Exista vreun lucru care v-a inspirat? Povestiti-ne…
  • In urmă cu vreo doi ani, obsedat de două verbe, „a fi” şi „a exista”, voiam să scriu ceva despre viaţa cuprinsă între aceste două verbe. Am scris câteva chestii, le-am lăsat pe frigider, când, într-o seară, la mare, am privit respiraţa mării şi am înţeles cum funcţionează vieţuirile în mecanismul nesfârşit al vieţii şi mi-a revenit intenţia de a scrie, am mai scris câteva enunţuri, iar după ce am ieşit din spital am simţit că a venit vremea să iasă cartea.

De ce „Viaţă, Adevăr, Lumină”? Pentru că ele sunt şi de aceea toate celelalte există!

  1. Ce va doriti sa realizati anul acesta, mai mult ca niciodata?
  • N-am nişte dorinţe atât de decisiv arzătoare. Vreau să trăiesc frumos şi util pentru mine şi pentru cei care, prin destin, îmi ies în cale.
  1. Ce parere aveti despre ceea ce se intampla pe scena politica in prezent?
  • Despre politică n-am nicio părere pentru că politica NU MĂ INTERESEAZĂ! Din ce mai văd aşa, fără să vreau, e ceva care se repetă întruna, care n-are de a face cu „munca în slujba cetăţeanului” şi care se poate rezuma în trei vorbe cu M: Minciună, Monotonie. Mediocritate.
  1. Ati primit vreodata propunerea de a intra in politica?
  • Pe vremea lui Ceauşescu era cât pe ce să mă poată obliga să intru în P.C.R. Noroc că fratele meu emigrase în R.F.G.
  1. Cum merge afacerea cu Pub-ul? La dvs s-a resimtit criza financiara?
  • Nu prea ştiu. Nu mă pricep la afaceri. Eu am acolo doar numele şi dorinţa de a face seri culturale. Criza cred că s-a resimţit la toată lumea. La mine, sigur, da!
  1. Ati spus ca v-ati dori un rol secundar intr-un film la Hollywood. Nu ati primiti niciodata oferte sa jucati in strainatate?
  • Am spus, dar asta nu înseamnă că aş refuza vreun rol principal! Chiar şi la Hallmark. Am primit oferte din străinătate, din Ungaria, şi am şi jucat într-un film maghiar numit Tabló. Cam atât deocamdată.
  1. Ati fost tentat sa plecati din Romania? Si daca da, cand?
  • Spre sfârşitul anilor 90, când am văzut că tranziţia românilor e veşnică. În 2001 am vrut chiar să vând casa ca să merg la Actors’s Studio. Dar, a venit 11.09 şi n-am mai plecat. Am zis că e un semn să-mi fac treaba acasă.
  1. Cum va petreceti timpul cu fiica dvs.? Povestiti-ne putin despre ea…
  • Mergem la filme, îmi pune muzicile pe care le ascultă, merg la concursurile ei de pian, la recitaluri. Ne uităm, câteodată, la handbal sau la tenis împreună. E o fată sensibilă, nu foarte sociabilă, cu mult talent şi cu idei mişto. Nu vi le spun, ca să nu i le furaţi!
  1. Iarina v-a spus vreodata ce aprecieaza cel mai mult la dvs?
  • Nu e stilul ei. Dar bănuiesc şi sper că măcar câteva lucruri apreciază şi ea la mine.
  1. Va cere sfaturi atunci cand are o problema?
  • Nici ea nu e genul care să ceară sfaturi, nici eu genul care să dea sfaturi. Când are probleme fără soluţii are sprijin către soluţie sau chiar soluţia. Şi mă bucur că e aşa, că nu cere sfaturi.
  1. Care este cel mai amuzant moment petrecut alaturi de ea? Povestiti-ne…
  • Multe momente amuzante. Dar, ca orice lucru intim, păstrez aceste momente numai pentru noi. Sorry!
  1. In ce relatii ati ramas cu fosta sotie? Va consultati atunci cand vine vorba de Iarina?
  • În relaţii interumane. Ca doi oameni maturi şi înţelepţi. Ca doi prieteni care, de multe ori nu se brodesc în opinii. Sigur că ne consultăm, deşi, cum v-am mai spus, nu prea suntem pe aceeaşi notă în multe domenii. Important este că amândoi o iubim pe Iarina foarte tare, aşa că n-are cum să fie rău.
  1. Stiu ca v-ati saturat de intrebari legate de starea dvs de sanatate… Totusi, cum va simtiti acum? Si care este persoana pe care ati avut-o alaturi in momentele grele prin care ati trecut?
  • Nu m-am săturat de întrebări legate de sănătate, ci, în general de prea multe întrebări. Mă simt O.K. şi am răbdare, sper să-mi revin 100%… Daniela, fosta soţie, mi-a fost alături tot timpul.
  1. Ce va lipseste in aceasta perioada a vietii?
  • Nu mare lucru. Poate o proprietate mică într-un loc frumos, în natură, unde să stau liniştit şi de unde să vin la oraş doar când sunt proiecte.
  1. Ce va deranjeaza cel mai mult in lumea in care traiti? Dezvoltati putin idea….
  • Minciuna, ipocrizia, interesele după care lumea te apreciază. Goana asta nebună după material. Nu există sinceritate şi asta îmbolnăveşte întreg pământul. Lumea crede că forţa materială, influenţa în societate sunt totul. Şi asta nu face decât să le producă oamenilor suferinţă. Dar, ce să-i faci? Dragoste cu de-a sila…
  1. Ce nu ar trebui sa se difuzeze in prezent pe posturile de televiziune romanesti? Spuneti-ne parerea dvs cu privire la emisiunile tv…
  • În lume nu trebuie nici să te naşti. Totul este o chestiune de alegere. Televiziunile aleg ce să difuzeze şi oamenii aleg la ce să se uite. Mulţi zic: „eh, mă uit că n-am ce alege.” Ai telecomandă, ai posturi de nişă. Imposibil să nu găseşti ceva interesant. Cred că televiziunile româneşti păcătuiesc prin fapul că se imită una pe alta, n-au curaj să facă altceva decât televiziunea concurentă sau decât le spun „specialiştii” că aduce rating: scandal cât cuprinde, că omului îi place să urmărească necazul altuia. Boli, operaţii şi morţi în direct numai la… Eu m-am plictisit demult şi mă uit doar la filme, meciuri şi documentare.
  1. Care este cel mai bun prieten al dvs.? De ce?…cateva cuvinte despre el….
  • N-am top de prieteni. Şi n-am prea mulţi. Dacă aş pomeni pe unul şi l-aş uita pe altul, poate că ar fi ceva nedelicat. Se ştiu ei, care sunt, prieteni adevăraţi.
  1. Ce ar trebui sa stie lumea despre dvs si nu stie…?
  • Cum am mai zis, nu trebuie nimic pe lumea asta. Lumea ştie despre mine ce vrea să ştie. Dacă vor să ştie lucruri frumoase şi adevărate, vin la spectacole, mă întreabă, stăm de vorbă. Vor să ştie cancanuri, citesc presa. Mereu un om va şti atât cât e pregătit să ştie.
  1. Cateva cuvinte despre planurile de viitor…
  • Din păcate, vă dezamăgesc. N-am planuri de viitor. Încerc să mă bucur de proiectele în desfăşurare. Ţinem legătura şi, când mai apare un proiect nou, cum vă anunţ. Ok?

Va multumim….

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_despre_politica_E_ceva_care_se_repeta_intruna_/4671/

Ioan Gyuri Pascu despre politica: „E ceva care se repeta intruna”

Din data: 25 Februarie 2011 ora : 07:36:41

Sunt din ce in ce mai putini cei care isi dau cu parerea despre ceea ce se intampla pe scena politica, in prezent. Asa se intampla si in cazul umoristului Gyuri Pascu. Acesta evita sa comenteze ceva legat de acest domeniu, pentru ca, spune el, nu-i place sa vorbeasca despre asemenea lucruri. Chiar si asa, artistul are insa o parere generala, desi nu face nicio acuzatie nominala. „Despre politica n-am nicio parere, pentru ca politica nu ma intereseaza. Din ce mai vad, asa, fara sa vreau, e ceva care se repeta intruna, care n-are de-a face cu <munca in slujba cetateanului> si care se poate rezuma in trei vorbe care incep cu <M>: Minciuna, Monotonie, Mediocritate”, este de parere actorul Ioan Gyuri Pascu.

de Daria Petrescu– 1767 afisari

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Ioan_Gyuri_Pascu_un_artist_care_simte_publicul/3612/

Ioan Gyuri Pascu, un artist care simte publicul

Din data: 31 Mai 2010 ora : 11:30:00

Recent intors dintr-un turneu in tara, Ioan Gyuri Pascu a fost invitat sa participe la evenimentul “Masca: 20 de ani de teatru altfel”, desfasurat la sediul din Bulevardul Uverturii, pentru a sustine un recital de exceptie, alaturi de cantaretul Mircea Tiberian. Actorul a incantat publicul cu piese cantate la cererea publicului: ”Eu niciodata nu stiu ce trebuie sa fac exact si de aceea fac numai ce simt. Atunci cand trebuie sa sustin un concert, nu ma intereseaza sa stiu decat data si ora la care trebuie sa intru. Nu am un speach pregatit, nu am un anumit repertoriu, cant numai ce simt ca vrea sa asculte publicul. Asa s-a intamplat si la evenimentul organizat de Teatrul Masca, iar publicul a plecat fericit acasa”.

http://www.revistavip.net/Evenimente_VIP/Premiile_VIP-aprilie_seara_oamenilor_schimbarii_/105/

Cunoscutii umoristi Doru Antonesi, Florin Constantin, Ioan Gyuri Pascu, Cristian Gretcu, Valentin Gora, Doru Parcalabu si Silviu Petcu au fost rasplatiti si ei cu diploma VIP pentru seria spectacolelor „Distractis Show – Nemuricii”. Desfasurata cu casa inchisa, premiera show-ului a avut loc chiar la finalul lunii martie si s-a bucurat de aplauze la scena deschisa, programul gandit de unii dintre cei mai buni umoristi pentru revenirea pe scena fiind foarte bine primit de public.

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/ReVIsta_Presei_Cateva_schimbari_in_plan_monden_si_noi_medalii_pentru_Romania/8431/

Ce mai fac personalitatile?
Ioan Gyuri Pascu l-a cunoscut pe Alexandru Andries dintr-o intamplare
Invitat in cadrul emisiunii „Distractia pe vremea mea”, Ioan Gyuri Pascu a povestit printre altele cum l-a cunoscut pe Alexandru Andries. ”In 82′ , abia terminasem armata si am plecat cu baietii la mare, cu cortul, ca nu aveam bani. Eu eram cu chitara. Mergeam si cantam la Teatrul de vara, cantam peste tot. Intr-o seara, se facea la Obeliscul din Costinesti un spectacol mare. Eu stateam cu chitara si asteptam sa inceapa spectacolul. La un moment dat a venit la mine un tip cu putina barba si mi-a zis: “Prietene, imi imprumuti si mie chitara ta, ca trebuie sa urc pe scena sa cant vreo doua cantece…” Eu i-am dat chitara. S-a dus pe scena si l-au prezentat: Alexandru Andries. Cand a inceput sa cante blues, canta asa frumos, ca m-am infiorat… Eu nu stiam cine e si ca se poate canta asa”, a rememorat Gyuri pentru “Distractie pe vremea mea” potrivit evz.ro.

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Catalin_Mireuta_Noi_am_facut_un_fel_de_Stand_Up._Dar_lumea_a_uitat_/8357/

http://www.revistavip.net/Stiri_de_ultima_ora/Cornel_Ilie_N-ar_aduce_nimic_bun_inca_o_colaborare_cu_Antonia_/8213/