Gyuri, tu ai fost un vis?
Timp de un an de când ai dispărut din viața noastră te-am visat regulat… Erai mereu vesel și mă făceai să mă trezesc cu zâmbetul pe buze. Se făcea că eram într-o sală de repetiție, tu intrai zglobiu și îmi aruncai din vârful buzelor: “Ci faci, Peticule, crești? Parcă văd că o să mă întreci!” Și râdeai. Și râdeam cu toții.
Altădată te apropiai tiptil din spate și-mi dădeai șapca jos din cap, râzând: “Hai noroc, ca la Podu Roș să te-ntorc!”
Sau puneai mâna pe chitară și cântai piesa aia, pe care nu o auzisei niciodată de la radio și căreia îi făceai versuri noi, de râdeam toți cu lacrimi, devenind șlagăr pe TV, la emisiunile noastre.
Sau îți scriau băieții vreun rol nou, te uitai la el chiorâș și ziceai: „Băi, ce-i prostia asta?” Și te apucai tu de el și într-o oră era gata și textul și personajul… Și iar era râs.
Căci așa erai tu: luai ideea și o făceai un mic diamant, lucea de-ți lua ochii și mințile. Căci tu erai scânteia care întreținea focul umorului nostru.
Așa că acum, după 5 ani de când ai plecat nu mai știu: Gyuri, tu ai fost un vis, sau ai fost aievea?