Autor: root

     “…… vreau să scriu despre el.  Și nu știu cum. Despre Gyuri care strălucea pe scenă, a vorbit toată lumea. Aș putea să încep cu cel cu care am umblat din gazdă în gazdă, la începuturile noastre prin București, cu poveștile nopților cîntate și ale celor vorbite în care am amestecat cam tot ce se putea amesteca; bucurii, tristeți, cărți, sport, întrebările noastre despre mersul și rostul lumii  și multă, multă viață. Ar mai fi o variantă, meciurile pe care le-am văzut și trăit împreună… sau aș putea începe cu Gyuri cel sensibil, vulnerabil  și trist care se ascundea în chitară ca să fie el,  … sau cu Gyuri care bătea noaptea la ușă să mă întrebe dacă nu am o bucată de pîine că el are o ceapă, sau cu drumurile noastre cu mașina, sau….

      S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri. Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult

      Era un amestec perfect de Caragiale și Creangă, în care se mai băga din cînd în cînd și Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aș spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiți și nu prea înghesuiți,  Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăț-Lungilă, (nu rîdeți, Gyuri știa cum să aducă luna de pe cer și să ți-o pună în palmă). Și nu de puține ori, toți plecau, ca să-i facă loc lui Moș Nechifor Coțcariu.

             Îl iubea pe Caragiale și învățase de la el  să folosească ironia fină, să ia din viață și să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos.  Autoironia era un bonus care venea de la el.

Talentul lui era uriaș, lua o jumătate de glumă  și făcea din ea una întreagă, rotundă și plesnitoare ca o minge nouă și frumoasă. Era hoț de clipe. Știa să fure clipa, să o facă să fie a lui. Da, avea geniu adevărat. Am văzut asta de multe ori, așa că trebuie să o spun. Prostește vorbind, cred  că și Dumnezeu va rîde cu el.

        Cu el rîsul era rîs, spectacolul era spectacol, cîntatul era căntat, în trei cuvinte: treaba era treabă. Doar noaptea era de multe ori zi…

       A fost frumos!

………”

28 septembrie 2016                                                        Valentin Gora

Au trecut 5 ani de cind am scris acest text despre Gyuri.

Aşa l-am cunoscut eu, aşa a fost el.

Aşa este el,  în personajele, în muzica şi în carţile lui.

5 ani, ceasurile s-au învirtit înainte.

Am rîs mai puţin.

L-am visat de multe ori.

Am  visat spectacole în care eram împreună şi am făcut spectacole în care, pe scenă, era un mare loc gol.

În vise, n-am schimbat nici o vorbă cu el.

Lucrurile nefăcute au rămas nefăcute, vorbele nespuse au rămas nespuse.

Cînd citesc „Balada bunului însoţitor” a lui Ezra Pound, mă gîndesc şi la Gyuri.

20 august 2021                                               Valentin Gora

Ne-am cunoscut într-un “a fost să fie”. Cred că s-a datorat faptului că lui îi plăcea să ajute oamenii.

Ceea ce am văzut prima dată – şi m-a uimit – a fost modestia lui. Am văzut Omul şi iubirea lui de oameni. Nu îi plăcea să fie în faţă, ci mai degrabă părea că se retrage şi observă. Uneori îmi părea chiar timid, contrastând astfel cu marele, cunoscutul şi  talentatul artist pe care îl știam până atunci. L-am văzut şi pe Gyuri cel căruia îi păsa de fiecare om, de Ţara lui, cel care dorea ceva mai bun pentru lumea în care trăim, pentru întreg Pământul, sperând că fiecare va face ceva pentru a ajuta Universul, oamenii de pe Pământ, fiecare va face ceva pentru o Lume mai bună.

Artistul Gyuri Pascu, așa cum l-am perceput eu, era un mare perfecţionist, mereu dorind să facă mai bine, mai mult şi mereu întrebându-se dacă era destul. Cerea acelaşi lucru şi de la cei din jurul său şi uneori se supăra dacă i se părea că nu e luat în serios. Trăind, evoluăm fiecare dintre noi, iar artiștii poate chiar mai mult. Făcuse multe din punct de vedere artistic până când l-am cunoscut eu şi cred că el evoluase mult şi în zona spirituală. Ca mulţi artişti care simt că li se pune o ştampilă în frunte, cred că suferea că nu era mereu luat în serios când se manifesta în noua sa formă. Artiştii uneori se metamorfozează, transformarea lor este puternică pentru că ei simt, trăiesc mai puternic, vibrează la tot.

Vreau să mi-l amintesc cântând despre Lumină, iubire, univers, despre tot ce a fost el, şi mult mai mult din călătoria lui în lumea asta. El este Mult mai mult. Îţi multumesc Gyuri!

Nora Drăgan

Dragă Gyuri,

Te-am cunoscut atunci când poate eram prea mic să îţi înţeleg înţelepciunea şi bunătatea. Încă de atunci însă,  iubesc să te ascult cântând. Cu căldură, pragmatism, umor şi iubire, cântacele şi vocea ta încă îmi amintesc să fiu mai bun şi să dau mai mult celor din jurul meu. Ne e tare dor de tine…

Cristi Drăgan

Ne-am cunoscut în 2016, la Festivalul 25 de ore de teatru non-stop.
Fiind în organizarea festivalului, mi-a revenit onoarea de a mă ocupa de voi, actorii și regizoarea spectacolului 4 x 4 personaje.
Ce bucurie. Ce încântare.

Am crescut cu Divertis și emisiunile în care apăreai, Gyuri. Te-am ascultat în concerte și am râs cu lacrimi la fiecare glumă spusă.

„Fata cu ochi triști” este melodia care m-a emoționat de prima oară când am ascultat CD-ul primit de la tine. Am ascultat-o pe repeat.
La concert mi-ai dedicat piesa, știind că e preferata mea. Imi amintesc seara aceea ca și când ar fi fost ieri.
Ce emoționată am fost.
Ce OM minunat mi-a fost dat să cunosc. MARE OM.

Vorbe frumoase, din suflet, avea pentru toată lumea.
Zâmbete, de pus pe chipul fiecăruia.
Prin muzică, ne înălța.
Prin cuvinte, ne învăța și ne bucura.

O să găsesc un cor Gospel la un moment dat și la tine mă voi gândi.

Mulțumesc din suflet!  – Lulu