Servus, Gyuri!
Îmi amintesc de fiecare dată cu plăcere poveştile noastre despre muzică, sport şi pescuit. Chiar dacă nu au fost dese, m-au umplut de viaţă, dându-mi avânt în cariera de jurnalist şi mai târziu alături de formaţia Dinamic.
Îmi amintesc prima întâlnire faţă în faţă. Primul interviu cu tine l-am făcut la o gală de la Sala Palatului, pe când eram la BBC Radio School. Când ai auzit că sunt din Mediaş, ochii tăi s-au umplut de lumină. Parcă eram prieteni din copilărie. De atunci ne-am mai întâlnit în timpul vizitelor tale în zonă şi am avut plăcerea şi bucuria să-ţi promovez albumele, concertele sau piesele de teatru.
Nu aveai cum să lipseşti din cartea “Medieşenii rock’n roll”. Mă bucur şi sunt onorat că te-am cunoscut.
Ioan Gyuri Pascu:
”La Mediaș am învățat toată baza mea și n-o să uit niciodată!”
Mircea Hodârnău: Ce mai faci tu, Ioan Gyuri Pascu?
Ioan Gyuri Pascu: Ce să fac? Uite, cu concerte, cu teatru, de-aici fug repede la repetiție…
Mircea Hodârnău: Eu lucrez la o carte care se va chema ”Medieșenii rock’n’roll” și am o nelămurire…
Ioan Gyuri Pascu: Spune, că te lămuresc eu!
Mircea Hodârnău: Apropo de începuturile tale, la Mediaș…Cum se numea formula în care cântai tu cu Elena Cârstea la Mediaș?
Ioan Gyuri Pascu: Trandafirii Negri se numea, era formația Clubului Tineretului. Erau doi frați gemeni, frații Moldovan, la bas, Septimiu, pe care-l găsiți în județul Satu Mare, face agricultură acum, și Horea, care, din păcate, a murit, Dumnezeu să-l odihnească! A murit repede, pe la 23 de ani, a avut o boală ciudată… La tobe au fost mai mulți, dar în formula de bază a fost Gigi Călburean, Șnuchi și Nicolae Benescu.
Mircea Hodârnău: E în Spania!
Ioan Gyuri Pascu: Da, și mai țin legătura cu el pe facebook. Ei au fost la tobe. Și Viorel Dobra la chitară.
Mircea Hodârnău: El e în Germania…
Ioan Gyuri Pascu: Eu eram chitara a doua și vocal. Iar fete erau Elena Cârstea, Sanda Cârstea și Camelia Zoltan, pe care o cheamă Ducar acum; ea e la Râșnov, are un cabinet de cosmetică, dar mai și cântă. Nu s-au născut de mult la București fete care să cânte cum cânta trioul ăsta de fete!
Mircea Hodârnău: Te-am întrebat toate astea pentru că Gigi a pus niște poze cu voi pe facebook, dar acolo scrie că vă numeați altcumva…
Ioan Gyuri Pascu: Eu știu că se numea Trandafirii Negri, așa o țin minte. Era prin 1978 când au venit cei doi frați Moldovan la Agnita, cu cortul, cu niște colegi, și m-au auzit cântând la chitară. Au zis: ”Nu vrei să vii la Mediaș, că avem o formație?” Am zis că vin, că oricum, la Agnita mă tot străduiam eu să fac cu unii, alții, dar… Nu știam prea bine să cânt nici la chitară, începusem de doi ani. Când am ajuns la Mediaș, la club, am întrebat unde e sala de repetiții și când am auzit cum cântau alea trei fete, am vrut să plec acasă, că mi-am zis: ”Ce caut eu aici?” Le-am și zis: ”Măi, băieți, ce să fac eu aici? Că eu nu știu să cânt așa!”, ”Ba știi!”, mi-au zis. Nu știu, poate au simțit ei ceva.
Mircea Hodârnău: Dar ai avut un șoc sau ce s-a întâmplat?
Ioan Gyuri Pascu: Da, am avut un șoc. Pentru că ele cântau așa de bine, cum aveam eu în capul meu de licean, mai bine decât ABBA cântau cu vocile! Atât de frumos! S-a și dovedit, că Elena Cârstea a și ajuns… Dar împreună! Era Sanda, care era altistă, era Elena, care era mai sus, un fel de mezzosoprană, Camelia soprană, soprană. Și am mai avut colaborări, Claudia Streza a cântat puțin cu noi… Mai era Luci, care din păcate a murit, și ea a cântat cu noi în niște tabere. Pentru că noi cântam, ne trimiteau în taberele naționale, la Gorghiu, la Gura Văii, lângă Turnu Severin… Știu că în 1980, când eu a trebuit să plec în armată, că terminasem liceul, am făcut o hârtie că o să ne întâlnim și o să refacem formația. Dar nu s-a mai întâmplat. Cred că băieții mai au hârtia. Așa, ne mai întâlnim, țin legătura și cu Septimiu, cu Elena Cârstea; când s-a întors odată din America, în vizită, eu chiar lucram la albumul celălalt, din 2013, și am avut o bucurie mare, că m-a sunat și mi-a zis că nu vrea să plece din București până nu se întâlnește cu toți prietenii. Și ne-am întâlnit mai mulți, la un restaurant. Mă bucur că mă sună când vine în România, și nu uită. Ea avea 15 ani și eu 17 când am cântat în formație. Au fost niște ani minunați! Am învățat de la ei mult să cânt!
Mircea Hodârnău: Dar ai cântat și la baluri…
Ioan Gyuri Pascu: La Blăjel cântam cel mai des la baluri, că acolo aveau rude frații Moldovan. Dar am cântat și la Brateiu odată, mamă, mamă! Erau acolo unii… Spre dimineață, când s-au îmbătat, au aruncat cu boxele pe geam, că era la etaj sala Căminului Cultural din Brateiu. Odată, era balul de Crăciun și așteptam să vină mașina să ne ducă la Mediaș, pe la 4-5 dimineața, și eu am adormit lângă soba cu lemne. Și, la un moment dat, am auzit o muzică și niște zgomote deasupra capului. Deschid ochii și zburau rândurile de scaune… Horică, la clape, cânta ”O, Suzana” și ăia se băteau și unul era în cerc și mai ieșea și dădea pumni. Și când Horică se oprea, ăștia urlau: ”Cântă, mă!” Era ca-n America, ce mai!
Mircea Hodârnău: Păi, cântați de frică sau cum?
Ioan Gyuri Pascu: De frică! Scaunele de la căminul cultural erau prinse cu niște bare pe dedesubt și nu puteai să iei un singur scaun, era câte un rând întreg. Și luau rândul de scaune și aruncau cu el. Așa a fost la bal la Brateiu. Am mai fost la Ațel, o dată, și la câteva nunți. În rest, ne trimiteau în tabere și concerte.
Mircea Hodârnău: La Petrol se dansa, la liceu…
Ioan Gyuri Pascu: Da, acolo era … Cei din trupă erau la ”Axente”. Eu veneam sâmbăta, că eram la liceu la Agnita. Uneori, veneam de vineri și mai mergeam la ei, la școală…
Mircea Hodârnău: Cum era la Clubul Tineretului?
Ioan Gyuri Pascu: Era senzațional! Pentru noi, la vremea aia, care ne chinuiam și nu aveam pe ce cânta… Acolo erau scule ungurești, clape Vermona, scule de voci Zellmer, erau foarte bune și rezistente. Cu alea or aruncat la Brateiu și erau așa bune că nu s-au stricat. Era fain, jucam și biliard… Era o atmosferă frumoasă. Era domnul Chețan, dacă nu mă înșel, un fel de metodist, director era domnul Pleșca și mai era un domn cu ochelari, Tibi Iakab.
Mircea Hodârnău: Cum ai cataloga tu perioada asta petrecută la Mediaș? Ce a însemnat pentru tine?
Ioan Gyuri Pascu: Pentru mine a fost important că am putut învăța să cânt, că cineva mi-a acordat încredere. Eu, la Agnita, începusem să învăț singur chitara dintr-un caiet de metodă la chitară. Și era un tip acolo care mi se părea că extraordinar cum cântă la chitară. Dar după două luni mi-am dat seama că și eu pot să cânt așa, dar înseamnă foarte puțin. Și când am venit și l-am văzut pe Viorel cum cântă cu chitara, mă uitam ca la cioroiul din nuc! Eu ascultam muzică la Agnita, dar când am venit aici… Aici am auzit ”Child in time” – Deep Purple, „July morning” – Uriah Heep. Eu nu știam ce e Led Zeppelin, mai ascultam rock pe niște casete, dar nu cunoșteam… Ascultam trupe românești, care-mi plăceau, Sfinx îmi plăceau foarte mult… În Agnita era un loc mic, numai de la radio te puteai culturaliza. La Mediaș a fost primul contact cu muzica, cu cultura și cu oameni care știau să cânte, care au făcut muzică. Basistul făcuse opt ani de vioară, clăparul făcuse opt ani de pian, cu profesor particular, cânta ăla cu orga de înnebuneai! Pe orga aia mică, Vermona. Ne uitam să vedem ce are Gheza acolo, ne speriam. Noi n-aveam și am învățat mult mergând să-i vedem. La restaurant, la Păltiniș cânta trupa Acustic, la hotel cânta Dinamic, era o trupă minunată și la Târnava, cum cântau ăia… ”Hotel California”, impecabil, cu solo, cu tot… Era muzică în Mediaș, în Mediaș se cânta. Și erau mulți cu care am mai cântat și m-am mai întâlnit în vară… Era Otonel, care cânta cu trompeta și cu vocea, și acuma cântă de rupe! Era Mani Zeiler, care iar e tare în Germania, am înțeles că s-a mai întors și a cântat cu Heini Schuster. Erau, frate! La 40.000 de locuitori, erau foarte multe formații, dar muzicieni foarte buni. Eu aici am învățat toată baza mea și n-o să uit niciodată! Am învățat mult, și cum să bat la tobe; și când am mers în armată mi-a folosit, că eram toboșar, am bătut toba într-o trupă de rock. Erau doi chitariști de cinci ori mai buni ca mine și toboșarul nu era așa bun și atunci am ajuns toboșar. Cântam muzică progresivă, studiam nouă ore pe zi la tobe… Fain! Mi-a prins bine Mediașul!
Mircea Hodârnău: Sănătate și inspirație!
Ioan Gyuri Pascu: Așa să fie, la toată lumea!
Interviu realizat în 27 septembrie 2015
Servus, Gyuri!
Îmi amintesc de fiecare dată cu plăcere poveştile noastre despre muzică, sport şi pescuit. Chiar dacă nu au fost dese, m-au umplut de viaţă, dându-mi avânt în cariera de jurnalist şi mai târziu alături de formaţia Dinamic.
Îmi amintesc prima întâlnire faţă în faţă. Primul interviu cu tine l-am făcut la o gală de la Sala Palatului, pe când eram la BBC Radio School. Când ai auzit că sunt din Mediaş, ochii tăi s-au umplut de lumină. Parcă eram prieteni din copilărie. De atunci ne-am mai întâlnit în timpul vizitelor tale în zonă şi am avut plăcerea şi bucuria să-ţi promovez albumele, concertele sau piesele de teatru.
Nu aveai cum să lipseşti din cartea “Medieşenii rock’n roll”. Mă bucur şi sunt onorat că te-am cunoscut.
Ioan Gyuri Pascu:
”La Mediaș am învățat toată baza mea și n-o să uit niciodată!”
Mircea Hodârnău: Ce mai faci tu, Ioan Gyuri Pascu?
Ioan Gyuri Pascu: Ce să fac? Uite, cu concerte, cu teatru, de-aici fug repede la repetiție…
Mircea Hodârnău: Eu lucrez la o carte care se va chema ”Medieșenii rock’n’roll” și am o nelămurire…
Ioan Gyuri Pascu: Spune, că te lămuresc eu!
Mircea Hodârnău: Apropo de începuturile tale, la Mediaș…Cum se numea formula în care cântai tu cu Elena Cârstea la Mediaș?
Ioan Gyuri Pascu: Trandafirii Negri se numea, era formația Clubului Tineretului. Erau doi frați gemeni, frații Moldovan, la bas, Septimiu, pe care-l găsiți în județul Satu Mare, face agricultură acum, și Horea, care, din păcate, a murit, Dumnezeu să-l odihnească! A murit repede, pe la 23 de ani, a avut o boală ciudată… La tobe au fost mai mulți, dar în formula de bază a fost Gigi Călburean, Șnuchi și Nicolae Benescu.
Mircea Hodârnău: E în Spania!
Ioan Gyuri Pascu: Da, și mai țin legătura cu el pe facebook. Ei au fost la tobe. Și Viorel Dobra la chitară.
Mircea Hodârnău: El e în Germania…
Ioan Gyuri Pascu: Eu eram chitara a doua și vocal. Iar fete erau Elena Cârstea, Sanda Cârstea și Camelia Zoltan, pe care o cheamă Ducar acum; ea e la Râșnov, are un cabinet de cosmetică, dar mai și cântă. Nu s-au născut de mult la București fete care să cânte cum cânta trioul ăsta de fete!
Mircea Hodârnău: Te-am întrebat toate astea pentru că Gigi a pus niște poze cu voi pe facebook, dar acolo scrie că vă numeați altcumva…
Ioan Gyuri Pascu: Eu știu că se numea Trandafirii Negri, așa o țin minte. Era prin 1978 când au venit cei doi frați Moldovan la Agnita, cu cortul, cu niște colegi, și m-au auzit cântând la chitară. Au zis: ”Nu vrei să vii la Mediaș, că avem o formație?” Am zis că vin, că oricum, la Agnita mă tot străduiam eu să fac cu unii, alții, dar… Nu știam prea bine să cânt nici la chitară, începusem de doi ani. Când am ajuns la Mediaș, la club, am întrebat unde e sala de repetiții și când am auzit cum cântau alea trei fete, am vrut să plec acasă, că mi-am zis: ”Ce caut eu aici?” Le-am și zis: ”Măi, băieți, ce să fac eu aici? Că eu nu știu să cânt așa!”, ”Ba știi!”, mi-au zis. Nu știu, poate au simțit ei ceva.
Mircea Hodârnău: Dar ai avut un șoc sau ce s-a întâmplat?
Ioan Gyuri Pascu: Da, am avut un șoc. Pentru că ele cântau așa de bine, cum aveam eu în capul meu de licean, mai bine decât ABBA cântau cu vocile! Atât de frumos! S-a și dovedit, că Elena Cârstea a și ajuns… Dar împreună! Era Sanda, care era altistă, era Elena, care era mai sus, un fel de mezzosoprană, Camelia soprană, soprană. Și am mai avut colaborări, Claudia Streza a cântat puțin cu noi… Mai era Luci, care din păcate a murit, și ea a cântat cu noi în niște tabere. Pentru că noi cântam, ne trimiteau în taberele naționale, la Gorghiu, la Gura Văii, lângă Turnu Severin… Știu că în 1980, când eu a trebuit să plec în armată, că terminasem liceul, am făcut o hârtie că o să ne întâlnim și o să refacem formația. Dar nu s-a mai întâmplat. Cred că băieții mai au hârtia. Așa, ne mai întâlnim, țin legătura și cu Septimiu, cu Elena Cârstea; când s-a întors odată din America, în vizită, eu chiar lucram la albumul celălalt, din 2013, și am avut o bucurie mare, că m-a sunat și mi-a zis că nu vrea să plece din București până nu se întâlnește cu toți prietenii. Și ne-am întâlnit mai mulți, la un restaurant. Mă bucur că mă sună când vine în România, și nu uită. Ea avea 15 ani și eu 17 când am cântat în formație. Au fost niște ani minunați! Am învățat de la ei mult să cânt!
Mircea Hodârnău: Dar ai cântat și la baluri…
Ioan Gyuri Pascu: La Blăjel cântam cel mai des la baluri, că acolo aveau rude frații Moldovan. Dar am cântat și la Brateiu odată, mamă, mamă! Erau acolo unii… Spre dimineață, când s-au îmbătat, au aruncat cu boxele pe geam, că era la etaj sala Căminului Cultural din Brateiu. Odată, era balul de Crăciun și așteptam să vină mașina să ne ducă la Mediaș, pe la 4-5 dimineața, și eu am adormit lângă soba cu lemne. Și, la un moment dat, am auzit o muzică și niște zgomote deasupra capului. Deschid ochii și zburau rândurile de scaune… Horică, la clape, cânta ”O, Suzana” și ăia se băteau și unul era în cerc și mai ieșea și dădea pumni. Și când Horică se oprea, ăștia urlau: ”Cântă, mă!” Era ca-n America, ce mai!
Mircea Hodârnău: Păi, cântați de frică sau cum?
Ioan Gyuri Pascu: De frică! Scaunele de la căminul cultural erau prinse cu niște bare pe dedesubt și nu puteai să iei un singur scaun, era câte un rând întreg. Și luau rândul de scaune și aruncau cu el. Așa a fost la bal la Brateiu. Am mai fost la Ațel, o dată, și la câteva nunți. În rest, ne trimiteau în tabere și concerte.
Mircea Hodârnău: La Petrol se dansa, la liceu…
Ioan Gyuri Pascu: Da, acolo era … Cei din trupă erau la ”Axente”. Eu veneam sâmbăta, că eram la liceu la Agnita. Uneori, veneam de vineri și mai mergeam la ei, la școală…
Mircea Hodârnău: Cum era la Clubul Tineretului?
Ioan Gyuri Pascu: Era senzațional! Pentru noi, la vremea aia, care ne chinuiam și nu aveam pe ce cânta… Acolo erau scule ungurești, clape Vermona, scule de voci Zellmer, erau foarte bune și rezistente. Cu alea or aruncat la Brateiu și erau așa bune că nu s-au stricat. Era fain, jucam și biliard… Era o atmosferă frumoasă. Era domnul Chețan, dacă nu mă înșel, un fel de metodist, director era domnul Pleșca și mai era un domn cu ochelari, Tibi Iakab.
Mircea Hodârnău: Cum ai cataloga tu perioada asta petrecută la Mediaș? Ce a însemnat pentru tine?
Ioan Gyuri Pascu: Pentru mine a fost important că am putut învăța să cânt, că cineva mi-a acordat încredere. Eu, la Agnita, începusem să învăț singur chitara dintr-un caiet de metodă la chitară. Și era un tip acolo care mi se părea că extraordinar cum cântă la chitară. Dar după două luni mi-am dat seama că și eu pot să cânt așa, dar înseamnă foarte puțin. Și când am venit și l-am văzut pe Viorel cum cântă cu chitara, mă uitam ca la cioroiul din nuc! Eu ascultam muzică la Agnita, dar când am venit aici… Aici am auzit ”Child in time” – Deep Purple, „July morning” – Uriah Heep. Eu nu știam ce e Led Zeppelin, mai ascultam rock pe niște casete, dar nu cunoșteam… Ascultam trupe românești, care-mi plăceau, Sfinx îmi plăceau foarte mult… În Agnita era un loc mic, numai de la radio te puteai culturaliza. La Mediaș a fost primul contact cu muzica, cu cultura și cu oameni care știau să cânte, care au făcut muzică. Basistul făcuse opt ani de vioară, clăparul făcuse opt ani de pian, cu profesor particular, cânta ăla cu orga de înnebuneai! Pe orga aia mică, Vermona. Ne uitam să vedem ce are Gheza acolo, ne speriam. Noi n-aveam și am învățat mult mergând să-i vedem. La restaurant, la Păltiniș cânta trupa Acustic, la hotel cânta Dinamic, era o trupă minunată și la Târnava, cum cântau ăia… ”Hotel California”, impecabil, cu solo, cu tot… Era muzică în Mediaș, în Mediaș se cânta. Și erau mulți cu care am mai cântat și m-am mai întâlnit în vară… Era Otonel, care cânta cu trompeta și cu vocea, și acuma cântă de rupe! Era Mani Zeiler, care iar e tare în Germania, am înțeles că s-a mai întors și a cântat cu Heini Schuster. Erau, frate! La 40.000 de locuitori, erau foarte multe formații, dar muzicieni foarte buni. Eu aici am învățat toată baza mea și n-o să uit niciodată! Am învățat mult, și cum să bat la tobe; și când am mers în armată mi-a folosit, că eram toboșar, am bătut toba într-o trupă de rock. Erau doi chitariști de cinci ori mai buni ca mine și toboșarul nu era așa bun și atunci am ajuns toboșar. Cântam muzică progresivă, studiam nouă ore pe zi la tobe… Fain! Mi-a prins bine Mediașul!
Mircea Hodârnău: Sănătate și inspirație!
Ioan Gyuri Pascu: Așa să fie, la toată lumea!
Interviu realizat în 27 septembrie 2015