Camelia Zoltan

Îți amintești, drag prieten, eram liceeni, am fost în tabără la Gurghiu cu surorile Cârstea, frații Moldovan și Luci Ianţuc?

Cântam seara în cantină, unde se țineau serile de dans. Ce distracție era! Cântam cu atâta bucurie! Ridicam lumea în picioare!!! 

 Tocmai ce compuseseşi Melancolie… O cântam toată ziua! Eram îndrăgostită de tine cât timp cântai piesa aceea, după care îmi reveneam😄

După ani, ne-am revăzut în Poiana Brașov, unde cântam eu. De fiecare dată ne-am bucurat de revedere. Ultima dată ne-am văzut în 2014, la Râșnov, unde aveai concert. Am stat până târziu la poveşti!

      Nu cred că ți-am spus vreodată că ești cel mai frumos om pe care l-am întâlnit, că mă bucur că am avut norocul să ne cunoaștem, să cântăm împreună!

      Uite şi o fotografie de la ultima noastră întâlnire, din Râșnov.

               Camelia Ducar (Zoltan)